Ghiţă Mureşan către Kovacs: A distruge moralul unui copil nu este calea de a lucra "la mentalitate"

Ghiţă Mureşan, singurul român care a evoluat în NBA, se declară revoltat de maniera în care ar fi fost tratat fiul lui Gheorghe Hagi, Ianis, dar şi alţi jucători de la lotul under 17, de către oficialul Zoltan Kovacs, fostul sportiv precizând că nu aceasta e calea "de a lucra la mentalitate".

1298 afișări
Imaginea articolului Ghiţă Mureşan către Kovacs: A distruge moralul unui copil nu este calea de a lucra "la mentalitate"

Ghita Muresan (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Am citit cu consternare şi revoltă despre conflictul generat de cele spuse de reprezentantul FRF şi coordonator al tuturor loturilor de juniori ale României, Zoltan Kovacs, jucătorului Ianis Hagi. Mi-am propus să intervin public, pentru că antrenez în America de ani de zile şi mi-au trecut prin mână sute de copii. Fiii mei sunt şi ei în echipe de baschet şi au antrenori. Domnul Kovacs susţine că atunci când spui unui tânăr că este un «nimic» – «You are nothing», în limba engleză, înseamnă doar «că nu ai realizat ceva, că încă nu ai obţinut rezultate». Nu e adevărat, domnule Kovacs, nimic înseamnă … nimic. Zero înseamnă zero. Vă spun în calitate de antrenor şi de tată, într-o ţară cu succese în sport, că în nicio circumstanţă nu i se poate spune unui copil ca este un nimic sau un zero. Şi, motivul este simplu: niciun copil nu este un nimic sau un zero", arată Ghiţă Mureşan într-o scrisoare deschisă, remisă agenţiei MEDIAFAX.

Ghiţă Mureşan face şi o paralelă cu felul în care sunt trataţi copiii practicanţi de sport în SUA.

"Un copil este o personalitate în formare şi aici, în America, copiilor li se spune că sunt cineva, că prin muncă şi dăruire pot împlini tot ceea ce visează. O atitudine pozitivă, în procesul de formare este, în sistemul american, cheia succesului. Nimeni, în virtutea niciunei cauze aşa-zis disciplinare, nu are are dreptul să distrugă unui copil încrederea în sine şi sentimentul că orice îi stă în putere. Niciun sistem pedagogic nu recomandă umilirea, ca un catalizator al performanţei sau formării de caractere", susţine Ghiţă Mureşan în documentul citat.

Fostul jucător în NBA mai spune că a trecut personal prin experinţe de umilire când a fost tânăr jucător în România.

"Dacă Zoltan Kovacs a avut ceva să-i reproşeze lui Ianis Hagi trebuia să ofere argumente factuale, într-o discuţie între patru ochi, cu tânărul fotbalist. Toţi cei de vârsta mea, care au trecut prin sport în Romania cunosc acest stil de aşa-zisă pedagogie sportivă, care porneşte de la premiza că un tânăr trebuie pus la pământ şi umilit, pentru a-l forma. Există si o nefericită expresie: a-l pune în banca lui. Şi eu am trecut prin asta, ca tânăr jucător, dar asta se întâmpla într-o altă Românie şi într-o altă vreme. Acum, copiii de suces se cresc cu speranţă şi încurajări. De la familie, antrenori, lideri. Copiii de azi nu mai sunt cum eram noi, la vârsta lor. Dar un pedagog şi un lider matur încearcă să-i înţeleagă şi gaseşte o cale de comunicare cu tinerii, aşa cum sunt ei, pentru a le maximiza potenţialul. Mari vedete din NBA îşi amintesc cu respect de antrenori, care le-au insuflat încredere, nu care i-au călcat în picioare".

Ghiţă Mureşan îi transmite antrenorului coordonator al loturilor naţionale de juniori, Zoltan Kovacs, că a distruge moralul unui copil, "fie şi unul cu tată celebru", nu este calea de a lucra la mentalitate.

"Îmi pare rău, domnule Kovacs, dar a distruge moralul unui copil, fie şi unul cu tată celebru, nu este calea de a lucra, cum spuneţi, la mentalitate. În cazul de faţă, nu am nevoie să ştiu nici măcar circumstanţele, cred că e mult de lucrat la mentalitatea adultului, adica a dumneavastră".

În încheierea scrisorii deschise, Ghiţă Mureşan spune că în ultimii ani, de când organizează tabere de baschet pentru copiii din România, aceştia îi povestesc despre maniera în care sunt trataţi acasă, de antrenori "duri" şi diferenţa pe care o întâlnesc în campurile sale de pregătire.

"Şi văd cum ajung ei (copiii – n.r.) să se realizeze şi să crească tocmai atunci când mediul îi tratează ca pe nişte oameni cu demnitate. Lăsaţi, domnule Kovacs, şi alţii ca dumneavoastră, copiii să spere că sunt buni, pe cale să devină cei mai buni. Doar aşa, şi cu multă muncă şi disciplină reală, nu impusă cu bâta, vor şi ajunge acolo. Şi cu ei, va progresa şi sportul românesc, aşa cum ne dorim cu toţii".

Patronul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, i-a cerut, luni, preşedintelului Comisiei Tehnice a FRF, Anghel Iordănescu, să-l demită pe coordonatorul loturilor naţionale de juniori, Zoltan Kovacs, care "i-a jignit şi umilit" pe jucătorii săi Florin Coman, Carlo Casap şi Ianis Hagi, de la naţionala U17.

Într-o scrisoare deschisă adresată selecţionerului Anghel Iordănescu, remisă agenţiei MEDIAFAX, Gheoghe Hagi afirma că jucătorii echipei FC Viitorul au fost jigniţi de către Kovacs în timpul stagiului din Olanda.

"(Ei - n.r.) au fost jigniţi şi umiliţi de către reprezentantul FRF, Zoltan Kovacs, coordonator al tuturor loturilor naţionale de juniori, atât la şedinţa tehnică, cât şi pe teren, la antrenament, în stagiul din Olanda, înaintea plecării la turneul de elită din Anglia. Domnul Kovacs le-a transmis jucătorilor că, indiferent că se antrenează cu echipa de seniori a unui club de Liga 1 (FC Viitorul), sau că au jucat în Liga 1 (fiind vizat direct Ianis Hagi), «You are nothing , You are zero» (eşti un nimic, eşti un zero)", se arăta în scrisoarea semnată de Hagi.

El consideră că jignirile adresate jucătorilor naţionalei U17 au contribuit major la demoralizarea acestora şi la rezultatele negative obţinute la turneul de elită din Anglia.

În replică, Zoltan Kovacs declara, luni, că nu fostul internaţional decide ce va face în continuare. Întrebat la Digi Sport dacă intenţionează să demisioneze, aşa cum i-a cerut Hagi, Kovacs a răspuns: "Îl respect pe domnul Hagi, dar el nu va decide ce voi face. Ştiu ce am de făcut. Ca director sportiv voi face tot ce pot mai bine pentru fotbalul românesc."

Oficialul a negat faptul că i-ar fi spus lui Ianis Hagi că este "zero". "Nu am spus «zero». Când am spus «nimic», m-ar referit că nu au făcut nimic pe teren. I-am spus lui Ianis că numele lui nu este important pentru mine. Băiatul este important. I-am spus că este într-un moment de cotitură al carierei. Am corectat şi alţi jucători. Uneori cu blândeţe, alteori mai dur. Nu ştiţi cum am vorbit la şedinţele tehnice, în comisiile tehnice, cât de dur am fost. Dacă nu lucrăm puternic la nivelul mentalităţii, nu o să ajungem nicăieri", a spus Kovacs.

Miercuri, antrenorul formaţiei FC Viitorul Gheorghe Hagi a mai afirmat, într-o conferinţă de presă, că fiul său Ianis a fost umilit de către coordonatorul loturilor naţionale de juniori, belgianul Zoltan Kovacs, după ce l-a pus pe tânărul jucător să-i care costumul la întoarcerea din turneul din Andorra.

Hagi a declarat că evenimentul s-a întâmplat la întoarcerea din turneul de calificare la Turul de Elită, care a avut loc în Andorra, în toamna anului trecut.

"Acum două zile, Ianis mi-a mai zis un lucru care m-a lăsat mască. După turneul de calificări din Andorra, în aeroport a fost chemat de Florin Răducioiu, pentru că domnul Kovacs a chemat căpitanul de echipă şi i-a zis foarte simplu, în faţă, «ăsta e costumul, mi-l cari până în România». Mai mare umilinţă nu există. Eu nu mi-am educat copilul să-mi care nici mie costumul, servieta sau orice lucru personal. El poate să care tot echipamentul (n.r. - sportiv), ca şi mine, dar nu-i poate căra costumul domnul Kovacs până în România. Nu poate să aibă grijă de lucrurile personale ale dânsului. Nu am ştiut de acest lucru când am scris scrisoarea. I-am zis lui Ianis cum de a acceptat acest lucru, cum de a acceptat? Şi copilul mi-a zis «Păi, dacă m-a rugat mister, ce să fac?». Eu i-am spus că trebuia să-i zică că are o altă educaţie, că nu poartă lucrurile altcuiva. Vă daţi seama la ce umilinţă s-a ajuns. E martor Răducioiu, care era antrenor", a declarat Hagi.

Reprezentativa under 17 a României a pierdut toate cele trei meciuri disputate la Turul de Elită care a avut loc în Marea Britanie: 1-2, cu selecţionata similară a Angliei, 0-2 cu Norvegia şi 0-3 cu Slovenia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici