Gigi Becali, finanţator Steaua: Iau în calcul mutarea echipei pe baza de pregătire de la Voluntari

George Becali, finanţatorul echipei FC Steaua Bucureşti, a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a ajuns la o înţelegere cu un nou sponsor, o casă de pariuri, şi că ia în calcul mutarea echipei pe la baza sportivă de la Voluntari, dacă echipa locală va retrograda.

1285 afișări
Imaginea articolului Gigi Becali, finanţator Steaua: Iau în calcul mutarea echipei pe baza de pregătire de la Voluntari

Gigi Becali, finanţator Steaua: Iau în calcul mutarea echipei pe baza de pregătire de la Voluntari

Becali confirmă ceea ce Dumitru Dragomir acuza în urmă cu aproximativ două săptămâni. Fostul preşedinte LPF susţine că Becali urmăreşte desfiinţarea lui FC Voluntari, pentru a muta Steaua în localitatea în fruntea căreia se află finul său, Florentin Pandele. Becali spune că este gata să facă şi reclamă pe tricouri Primăriei Voluntari, dacă Steaua îşi va muta acolo vaza de pregătire.

"Baza de la Voluntari e extraordinară. Vom vedea ce se întâmplă cu ei. Dacă retrogradează, poate facem antrenamente acolo, punem acolo pe piept publicitate cu Primăria Voluntari. Cum să nu iau în calcul? Tot ce e nevoie acum de economisit bani, asta faci. După ce o să vorbesc cu Consiliul de Aministraţie de la Voluntari, fac cu ei conferinţă şi prezint contractul, dar nu îl semnez. Să îl vadă DIICOT şi DNA să zică dacă e bună sau nu. Că mi-e frică. Şi la Ministerul de Finanţe, şi la Curtea de Conturi", a spus finanţatorul Stelei.

Omul de afaceri anunţă şi un nou sponsor la Steaua. Este vorba despre o casă de pariuri, care va plăti 500.000 de euro pentru a-şi imprima numele pe spatele tricourilor. Noul contract a venit după ce miercuri Tribunalul Bucureşti a decis că Gigi Becali poate folosi denumirea ”Steaua Bucureşti”.

"Am luat ieri un sponsor cu 500.000 euro, cu pariuri, pe spate. Pe faţa avem cu asigurări, un milion de euro, deci un milion şi jumătate. Au văzut că am câştigat procesul, imediat au sunat", a mai declarat Becali.

Pe lângă problemele de ordin administrativ, Becali a abordat şi subiectul transferurilor în legătură cu care a anunţat că, în mare măsură, Ciprian Marica nu va mai continua la Steaua, după o jumătate de sezon în care nu a marcat niciun gol în Liga 1 şi a stat mai mult accidentat.

"Marica? Nu cred că ne permitem să punem pe listă un jucător de care nu suntem siguri dacă ne este folositor sau nu. Pentru că trebuie să scoţi pe cineva de pe listă. Nu ştiu, o să mă consult, dar nu cred", a spus Becali.

Chiar dacă nu mai e dispus să investească la fel de mulţi bani precum în sezoanele trecute, patronul Stelei a anunţat că are neapărată nevoie de un mijlocaş central şi un atacant. Mai mult, Becali vrea să continue strategia din iarna trecută şi să mai achiziţioneze fotbalişti tineri pe care să-i poată vinde în viitor pe sume importante de bani: "Neapărat, trebuie să luăm un atacant. Şi un mijlocaş central de top. În afara lor, vom mai aduce maximum cinci jucători tineri, de valoare, pe care să-i putem valorifica pe viitor. Dar, mai aveţi răbdare puţin să-mi vină mie decizia definitivă şi veţi vedea după aia ce fac. Merg pe mâna lor, a lui MM şi a lui Reghe. Dar, mai am şi eu jucători din România pe care o să-i iau. Nu vreau să vi-i zic", a încheiat patronul Stelei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici