- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Gruparea Zenit dezminte că ar fi interesată de Adrian Mutu
Clubul rus Zenit Sankt Petersburg a dezminţit, luni, pe site-ul oficial, informaţiile privind "orice fel de negociere" pentru transferul românului Adrian Mutu, aşa cum anunţase presa italiană şi cea din Rusia.
"FC Zenit doreşte să dezmintă oficial informaţia privind orice fel de negocieri pentru transferul mijlocaşului român Adrian Mutu, de la AFC Fiorentina. Acest jucător nu se află în sfera de interes a clubului Zenit, astfel că gruparea nu a participat la niciun fel de negociere privind transferul său", se arată pe site-ul oficial al câştigătoarei Cupei UEFA din 2008.
Cotidianul rus Sport-Express, preluat de site-ul italian violanews.com, a scris, joia trecută, că oficialii clubului Zenit Sankt Petersburg i-au propus atacantului echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, un contract pe trei sezoane şi un salariu anual de 5,5 milioane de euro.
Internaţionalul român mai are contract cu Fiorentina până în vara anului 2012 şi are un salariu de aproximativ două milioane de euro pe sezon.
Sursa citată a mai scris că salariul oferit de gruparea rusă ar rezolva o mare parte din problema pe care Mutu o are cu formaţia engleză Chelsea Londra.
-
Cum este descris Anders Behring Breivik de către cel mai bun prieten al său din copilărie
Externe astăzi, 16:57
Anders Behring Breivik, autorul masacrului din Norvegia, soldat cu 77 de morţi, era "tolerant" şi "politicos" în adolescenţă, afirmă cel mai bun prieten al său din copilărie. citeşte tot
-
INTERVIU - Mungiu: Îmi doresc să existe o discuţie critică raţională despre filmul "După dealuri"
Cultură-Media astăzi, 16:40
Cristian Mungiu a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că e important, înainte de toate, ca filmul său "După dealuri", dublu premiat la Cannes pentru scenariu şi interpretare feminină, să fie vizionat şi îşi doreşte să existe o discuţie critică raţională despre problemele pe care le implică. citeşte tot





Nu exista comentarii