Halep: Nu m-am panicat, am aşteptat să îmi găsesc ritmul, pentru că ştiam că loveşte puternic. Cine va fi ADVERSARA din turul trei la Wimbledon şi ce spune Simona despre jocul acesteia

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a declarat, după victoria cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 97 în clasamentul WTA, că nu s-a panicat şi a aşteptat să îşi găsească ritmul, după debutul bun de meci al adversarei.

4395 afișări
Imaginea articolului Halep: Nu m-am panicat, am aşteptat să îmi găsesc ritmul, pentru că ştiam că loveşte puternic. Cine va fi ADVERSARA din turul trei la Wimbledon şi ce spune Simona despre jocul acesteia

Simonei Halep şi-a aflat ADVERSARA din turul trei al turneului de la Wimbledon

"A fost foarte greu. A lovit foarte puternic, lovitura de stânga nu-i uşoară de returnat, iar pe iarbă e mult mai dificil. Dar am reuşit să stau foarte jos pe picioare, să o împing foarte în spate, să-i iau din timp şi să domin meciul cât pot de mult", a declarat Simona Halep, la conferinţa de presă.

Halep a ţinut să îşi felicite adversara şi a spus că jucătoarea braziliană are potenţial să ajungă mai bună.

"Are un joc puternic, loveşte puternic pe ambele părţi, la fel şi serviciul. A mai venit şi la fileu. Cred că a fost un nivel bun de tenis. Am văzut că uneori a încercat să lovească mai încet, a vrut să obţină unghiuri, dar pe iarbă nu e uşor, iar când am împins-o în spate nu i-a fost uşor. Îmi place că gândeşte jocul, nu-i doar putere. E tânără, cred că are un viitor bun.

TITLURILE ZILEI

Nu m-am panicat azi, am aşteptat să îmi găsesc ritmul, pentru că ştiam că loveşte puternic, iar după ce m-am obişnuit cu puterea ei, a fost mult mai uşor să deschid terenul, să lovesc mai puternic şi să stau jos pe picioare. Mi s-a părut că e şi puternică mental", a adăugat Halep.

În turul al treilea, Simona Halep o va întâlni pe chinezoaica Shuai Peng, locul 37 WTA.

"Da, ştiu că dă cu două mâini şi forehand-ul şi reverul şi destul de drept. Va trebui să stau tot aşa jos, să am încredere şi să stau minge cu minge. Dacă stau acolo concentrată, pot să fac ceva", a afirmat a doua jucătoare a lumii despre următorul meci la Wimbledon.

Shuai Peng a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Carla Suarez Navarro din Spania, poziţia 27 WTA şi favorita 25.

Peng s-a impus într-un mod categoric, fără să îşi cedeze serviciul, într-un meci care a durat o oră şi patru minute. Va fi prima întâlnire dintre Peng (31 de ani) şi Halep (25 de ani). scor 7-5, 6-3, în turul doi la Wimbledon,

Cel mai bun rezultat al chinezoaicei la Wimbledon este prezenţa în optimi, în 2011, 2012 şi 2014. De altfel, în august 2011, Shuai Peng a ocupat locul 14 în ierarhia mondială, cea mai bun clasare a carierei.

De cealaltă parte, Simona Halep a jucat în semifinale la Wimbledon, în 2014.

Halep s-a calificat, miercuri, în turul trei la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, după ce a învins-o în turul secund pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 97 în clasamentul WTA, scor 7-5, 6-3, după o oră şi 31 de minute de joc.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici