Handbal masculin: România – Insulele Feroe 28-20 (15-10)

Naţionala masculină de handbal a obţinut a doua victorie în turneul de calificare pentru Campionatul Mondial din 2019 de la Bolzano (Italia), după ce a învins Insulele Feroe cu 28-20.

175 afișări
Imaginea articolului Handbal masculin: România – Insulele Feroe 28-20 (15-10)

Handbal masculin: România – Insulele Feroe 28-20 (15-10)

România a făcut însă două antrenamente în primele două zile, pentru că adevărata finală a turneului se dispută sâmbătă, de la ora 19:15, cu Ucraina. Câştigătoarea acestui joc se califică în play-off-ul din luna iunie.
Insulele Feroe au fost pentru prima dată în faţa României într-un meci oficial. Asta ne arată şi cât de jos a ajuns prima reprezentativă la nivel mondial, dar şi faptul că ”insularii” au la rândul lor ambiţii. Anul trecut, Insulele Feroe au fost la Campionatul Mondial de tineret, competiţie la care România nu s-a calificat, iar o parte din acei jucători au fost acum în faţa băieţilor lui Xavier Pascual.

Pentru acest joc, selecţionerul a intrat de la bun început cu trei interi veritabili în teren, cu Alex Şimicu şi Dan Racoţea în acelaşi timp în teren. România nu a probleme să se desprindă, iar după 14 minute s-a distanţat la 4 goluri, 9-5. Singurele probleme în această perioadă au fost că Alexandru Şimicu s-a accidentat, motiv pentru care nu a mai intrat până în partea secundă, dar şi o eficienţă mai slabă la nivelul extremelor.

Pentru o scurtă perioadă, naţionala şi-a pierdut luciditatea în atac, ratările s-au înmulţit, iar I. Feroe s-au apropiat la 10-9. După un time-out, lucrurile au venit la normal cu ajutorul lui Mihai Popescu, cele trei parade ale portarului fiind transformate în gol de colegi în atac. Astfel, până la pauză, România a ajuns la 5 lungimi: 15-10.

Debutul părţii secunde i-a aparţinut lui Csepreghi, care a avut o serie consecutivă de 3 goluri cu care prima reprezentativă a luat şi mai mare avans: 18-11 (min. 34). Dacă România are o problemă majoră înaintea partidei decisive cu Ucraina, atunci acest lucru ţine de constanţă. Atât la Trofeul Carpaţi, dar şi cu Italia şi I. Feroe, tricolorii au avut minute bune în care au ”dispărut” la finalizare.

Pentru România a urmat o perioadă de vreo 10 minute în care nu prea a înscris, este adevărat, nici nu prea a primit goluri. Până la urmă, atacul a fost deblocat de Csepreghi cu alte două goluri, iar trupa condusă de Xavier Pascual s-a desprins decisiv: 23-14. După aceste momente au urmat ale minute de secetă, dar România a dat senzaţia că şi-a încheiat misiunea pentru primele două jocuri, iar toată atenţia a fost deja îndreptată deja către Ucraina. La final, tricolorii au învins I. Feroe cu 28-20.

România – I. Feroe 28-20 (15-10)

Popescu, Iancu – portari; Şimicu 2, Rotaru 1, Grigoraş 5, Racoţea 3, G. Bujor 1, Soare 2, Negru, Csepreghi 8, Humet 2, Fenici, Fotache 1, Onyejekwe 2, Militaru, Thalmaier 1

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici