- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Hizo speră ca Bornescu să ducă Rapidul din nou pe primul loc
Tehnicianul Viorel Hizo a declarat, joi, în cadrul conferinţei de presă în care portarul Mircea Bornescu a fost prezentat oficial la FC Rapid, că speră ca acesta să ducă formaţia Rapid din nou pe primul loc al clasamentului.
"Mi l-am dorit pe Bornescu, am insistat foarte mult şi la domnul Taban, am pus presiune şi pe domnul Copos şi până la urmă s-a convins toată lumea că avem nevoie de un portar de echipă naţională. Sper ca prin jocul lui să îl determine pe selecţioner să-l convoace din nou. În decursul anilor am tot avut probleme la Rapid cu postul de portar. Acum Straton şi Marinescu au dus echipa pe primul loc, dar am avut un mic accident şi am coborât pe locul trei. Acum îi dau acest tricou lui Bornescu să ducă Rapidul din nou pe locul întâi", a spus Hizo.
Portarul Mircea Bornescu a devenit oficial jucătorul formaţiei Rapid, semnând marţi un contract valabil trei ani cu gruparea giuleşteană. Conform unor surse din cadrul clubului, jucătorul va avea un salariu de aproximativ 120.000 de euro pe sezon.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic ieri, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Nu exista comentarii