Ilie Stan este noul antrenor al formaţiei CS Mioveni

Tehnicianul Ilie Stan este noul antrenor al formaţiei CS Mioveni, el semnând, luni, un contract valabil două sezoane cu gruparea argeşeană.

139 afișări
Imaginea articolului Ilie Stan este noul antrenor al formaţiei CS Mioveni

Ilie Stan este noul antrenor al formaţiei CS Mioveni (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

Ilie Stan, care îl înlocuieşte la conducerea tehnică pe Ionuţ Popa, a fost prezentat jucătorilor la antrenamentul din această după-amiază de preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu. Obiectivul lui Ilie Stan pentru acest sezon este salvarea de la retrogradare.

"Cred în această echipă, ne trebuie însă răbdare şi multă muncă pentru a face lucrurile să meargă. Încercăm să nu pierdem următorul meci, cu Gaz Metan Mediaş, ba chiar să îl câştigăm. Sunt jucători la care am renunţat şi suntem în discuţii cu alţii pentru a veni aici. De mâine vom vedea care sunt noutăţile. Dică, Neaga şi Mărgăritescu sunt jucători de bază pe care voi miza în continuare", a declarat, Ilie Stan, care îl va avea ca secund pe Gabriel Mărgărit.

Cei cinci jucători excluşi din lot de noul antrenor sunt Hăisan, Naidin, Baicu, Vladu şi Lircă.

Preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu, a declarat, luni, că prin înlocuirea lui Ionuţ Popa cu Ilie Stan se doreşte crearea unui şoc la echipă. "E firesc ca în urma rezultatelor negative conducerea să nu rămână impasibilă şi să ia anumite măsuri pentru a remedia situaţia. Am avut de ales între a schimba antrenorul sau a da afară toţi jucătorii. Am considerat că cel mai potrivit şoc este un nou antrenor. Despre jucătorii care nu vor mai fi în lot, Ilie Stan a considerat că nu pot face faţă exigenţelor din Liga I. Vom aduce în schimb 2-3 jucători", a adăugat Olteanu.

Tehnicianul Ionuţ Popa şi conducătorii grupării CS Mioveni au încheiat, luni, pe cale amiabilă, colaborarea, după ce în primele patru etape echipa a înregistrat numai înfrângeri şi nu a marcat vreun gol.

În vârstă de 43 de ani, Ilie Stan a mai antrenat formaţiile FCM Târgovişte, Gloria Buzău, Dunărea Giurgiu şi ultima oară Victoria Brăneşti, de la conducerea căreia a demisionat la 20 aprilie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici