În fotbal nu e criză economică. Primele cinci campionate ale lumii au generat venituri de 7,9 miliarde de euro

Primele cinci campionate ale lumii, Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania, au generat, în sezonul 2008/2009, în ciuda declinului economic, mai bine de 50 la sută dintre veniturile înregistrate la nivel mondial (7,9 miliarde de euro din 15,7 miliarde de euro), potrivit unui raport al Deloitte.

27 afișări
Imaginea articolului În fotbal nu e criză economică. Primele cinci campionate ale lumii au generat venituri de 7,9 miliarde de euro

În fotbal nu e criză economică. Primele cinci campionate ale lumii au generat venituri de 7,9 miliarde de euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În ciuda declinului economic la nivel mondial, fotbalul a generat venituri de 15,7 miliarde de euro în sezonul 2008/2009. Veniturile celor mai puternice cinci ligi (Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania) au crescut cu trei procente, până la 7,9 miliarde de euro.

Salariile plătite de cele mai puternice 92 de cluburi profesioniste din Anglia au crescut în sezonul 2008/2009 cu 12 procente la 1,8 miliarde de lire sterline (2,125 miliarde de euro), după o creştere cu 191 de milioane de lire sterline (225,38 milioane de euro) a fondului de salarii.

Salariile din Premier League au avut cea mai mare majorare, +11 procente, până la 1,3 miliarde de lire sterline (1,534 miliarde de euro), faţă de 1,168 de miliarde de lire sterline (1,378 miliarde de euro), în sezonul 2007/2008.

Premier League şi Bundesliga au fost singurele ligi care au obţinut profit în sezonul 2008/2009, campionatul german având un profit de 172 de milioane de euro, în timp ce campionatul englez a scăzut la 93 de milioane de euro.

Cluburile Arsenal, Liverpool şi Manchester United, împreună cu grupările care au promovat în sezonul 2008/2009 au generat profituri totale de 196 de milioane de lire sterline (231,28 milioane de euro), în timp ce restul formaţiilor au avut pierderi totale de 117 milioane de lire sterline (138,06 milioane de euro).

Manchester City, care în acel sezon a fost preluat de şeicul Mansour Bin Zayed Al Nahyan, a cheltuit 125 de milioane de lire sterline (147,5 milioane de euro). De asemenea, Tottenham Hotspur a cheltuit 119 milioane de lire sterline (140,42 milioane de euro), dar a reuşit să recupereze 72 de milioane de lire sterline (85 milioane de euro) din vânzarea de jucători.

Din decembrie 2009, şeicul Mansour a investit 440 de milioane de lire sterline (519,2 milioane de euro) în clubul Manchester City. Aceasta este cea mai mare investiţie într-un club englez, de la Roman Abramovici care a cheltuit în jur de 725 de milioane de lire sterline (855,5 milioane de euro) în cei şase ani de când a preluat pe Chelsea Londra.

În februarie 2010, Portsmouth a devenit primul club din Premier League care a intrat în administrare juridică, din cauza investiţiilor masive în jucători, dar şi a lipsei sprijinului financiar.

Cluburile din ligile inferioare Chester City, Darlington şi Stockport County au intrat şi ele în administrare în 2009.

În sezonul 2009/2010 la meciurile din primele două ligi engleze au depăşit 30 de milioane de spectatori, record neîntâlnit de la introducerea scaunelor pe stadioane în locul băncilor din tribune. Asistenţa medie la meciurile din Premier League în sezonul 2009/2010 a scăzut cu patru procente, până la 34.215 spectatori pe meci, în special din cauza retrogradării echipei Newcastle United, care îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe un stadion de 52.000 de locuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici