Ioan Palko, fost jucător şi antrenor al clubului de handbal Minaur Baia Mare, a încetat din viaţă

Federaţia Română de Handbal a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, trecerea în nefiinţă a lui Ioan Palko, fost jucător şi antrenor al clubului Minaur Baia Mare, în vârstă de 70 de ani.

590 afișări
Imaginea articolului Ioan Palko, fost jucător şi antrenor al clubului de handbal Minaur Baia Mare, a încetat din viaţă

Ioan Palko, fost jucător şi antrenor al clubului de handbal Minaur Baia Mare, a încetat din viaţă (Imagine: Cosmin Dan / Mediafax Arhiva Foto)

Ioan Palko a jucat pentru Minaur în a doua jumătate a anilor ’70, făcând parte din prima generaţie de handbalişti care au îmbrăcat tricoul primului club de handbal din România.

Cu Ioan Palko pe banca tehnică, CSM Satu Mare a promovat în Liga Naţională în sezonul 2008-2009 şi a evoluat trei ani în prima ligă. CSM Satu Mare a fost ultimul club la care şi-a desfăşurat activitatea de antrenor în handbal.

Ioan Palko a trecut prin momente delicate în ultimii ani, din cauza anevrismului pelvian de care suferea, având artera femurală mărită de zece ori.

Înaintea tuturor meciurilor care se vor juca în această săptămână în Liga Naţională de handbal se va ţine un moment de reculegere în memoria celui care a fost Ioan Palko.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici