Irina Begu a eliminat-o pe Eugenie Bouchard în primul tur al turneului de la Madrid

Irina Camelia Begu, locul 35 WTA, s-a calificat în turul al doilea la turneul de la Madrid, după ce a învins-o, în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 6-4, pe Eugenie Bouchard din Canada, numărul 46 mondial, şi va juca cu Garbine Muguruza, cap de serie numărul trei.

2561 afișări
Imaginea articolului Irina Begu a eliminat-o pe Eugenie Bouchard în primul tur al turneului de la Madrid

Irina Begu a eliminat-o pe Eugenie Bouchard în primul tur al turneului de la Madrid (Imagine AFP / Mediafax Foto)

Eugenie Bouchard a început perfect meciul cu Irina Begu din runda inaugurală a turneului de la Madrid şi s-a distanţat la 4-1 în primul set. Sportiva din România nu a cedat şi a câştigat cinci game-uri consecutive şi a închis manşa în favoarea sa cu 6-4.

Setul secund s-a desfăşurat după aceleaşi coordonate. Bouchard a condus cu 3-0, însă, de această dată, şi-a păstrat avantajul până la final şi s-a impus cu 6-3. Decisivul a fost echilibrat, cu multe răsturnări de situaţie. La 5-4 în favoarea sa, Irina Begu a câştigat pe serviciul advers şi a închis meciul.

S-a terminat 6-4, 3-6, 6-4 pentru sportiva din România, la capătul unui meci maraton, ce a durat 2 ore şi 33 de minute.

În turul al doilea al turneului de la Madrid, Irina Begu o va întâlni pe a treia favorită la câştigarea trofeului, Garbine Muguruza, din Spania. În turul secund la competiţia spaniolă s-au mai calificat alte două românce, Patricia Ţig şi Simona Halep. Monica Niculescu a fost eliminată de Louisa Chirico, din Statele Unite ale Americii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici