Irina Begu a fost eliminată în primul tur al turneului de Mare Şlem de la US Open

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, ocupanta locului locului 23 în clasamentul mondial WTA, a pierdut, luni, scor 0-6, 4-6, meciul jucat cu Lesia Tsurenko din Ucraina în primul tur al turneului de Mare Şlem de la US Open, dotat cu premii totale în valoare de 22,102,700 de dolari.

669 afișări
Imaginea articolului  Irina Begu a fost eliminată în primul tur al turneului de Mare Şlem de la US Open

Irina Begu a fost eliminată în primul tur al turneului de Mare Şlem de la US Open (Imagine: Bogdan Iordache/ Mediafax Foto)

Partida a durat o oră şi 15 minute. Primul set a fost, practic, fără istoric. Sportiva de pe locul 99 WTA s-a impus în doar 27 de minute, la zero, fără a-i permite Irinei să opună rezistenţă.

Actul doi a început la fel de dezechilibrat, Tsurenko conducând cu 3-0, dar Irina Begu a reuşit să revină şi a egalat la trei, fiecare jucătoare reuşind câte un break. Jucătoarea din Ucraina s-a distanţat din nou, la 5-3, însă Irina nu a cedat şi s-a apropiat la 5-4. În final, Tsurenko s-a impus, scor 6-4, şi a câştigat partida.

În turul următor, Lesia Tsurenko, o va întâlni pe Yafan Wang din China. Pentru participarea în primul tur al turneului de la US Open, Irina Begu va primi 43,313 de dolari şi zece puncte WTA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici