La primul salariu: DONAŢIE inedită făcută de un jucător de la Manchester United pentru academia din care provine

Din primul salariu obţinut la Manchester United, Diogo Dalot (19 ani), jucătorul fundaşul englezilor, a donat un autobuz pentru academia 'O Fintas', din Braga, locul unde a făcut primii paşi în fotbal.

1517 afișări
Imaginea articolului La primul salariu: DONAŢIE inedită făcută de un jucător de la Manchester United pentru academia din care provine

DONAŢIE inedită făcută de un jucător de la Manchester United pentru academia din care provine

Într-un interviu acordat A Bola, coordonatorul academiei, Luis Travassos, a povestit evenimentul şi s-a declarat extrem de surprins de gestul lui Dalot.

"Pentru noi, o academie cu atât de multe probleme financiare şi foarte puţine resurse, orice ajutor primit este extraordinar. Vorbeam cu Diogo pe Skype, se pregătea de meci şi ne-a spus să ieşim afară. Am găsit autobuzul în faţa clubului. A fost un şoc! A pregătit totul pe ascuns şi a păstrat o parte din primul său salariu din Anglia pentru această surpriză", a declarat Travassos.

Diogo Dalot a părăsit şcoala de fotbal din Braga la vârsta de 9 ani, mergând la FC Porto, astfel că academia nu poate beneficia de vreo sumă de bani de pe urma mutării lui Dalot la Manchester United.

"Sper că FC Porto şi preşedintele de acolo să poată contribui la instituţia noastră, după transferul de 22 de milioane de euro al lui Dalot la Manchester United. Pe lângă el, alţi 10 jucători de acolo sunt proveniţi din academia noastră", a mai spus coordonatorul academiei.

Diogo Dalot a fost transferat de Manchester United în vara anului trecut, de la FC Porto, pentru 22 de milioane de euro. Fundaşul dreapta a fost folosit în 11 meciuri la formaţia de pe Old Trafford.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici