- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Lucian Râşniţă, acuzat de hărţuire sexuală
Coordonatorul Centrului Naţional Olimpic de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea, Lucian Râşniţă, este acuzat de mai multe jucătoare că le-a hărţuit şi le-a pipăit, plângerile sportivelor ajungând la primarul oraşului Mircia Gutău, informează cotidianul Prosport
Primarul localităţii Râmnicu Vălcea, Mircia Gutău, a declarat că a primit trei plângeri împotriva antrenorului Lucian Râşniţă. "Este adevărat că am primit trei plângeri. Nu mă pot pronunţa până când nu se face o anchetă. S-ar putea ca în spatele acestor denunţuri să se afle persoane care îi vor răul lui Lucian Râşniţă", a spus Gutău.
Conform sursei citate, prima plângere a fost scrisă de Andreea Molnar Adespii, una dintre jucătoarele de bază ale lotului naţional de tineret, care a explicat în declaraţia sa ce s-a întâmplat. "În data de 17 ianuarie 2009, la turneul din Bacău, am fost chemată de domnul profesor Lucian Râşniţă la dumnealui în cameră. Acesta a început să pună mâna pe mine, m-a luat în braţe şi mi-a zis să mă întind lângă dumnealui. A început să mă pipăie şi am plecat repede din cameră, plângând. M-am dus imediat la domnii profesori Belu Ion şi Oprea Costel, neştiind ce să mai fac după şocul pe care l-am avut. Am început să tremur, dar domnii profesori m-au liniştit", se arată în declaraţia sportivei, publicată de cotidianul Prosport.
Lucian Râşniţă este de aproximativ nouă luni coordonatorul Centrului de la Râmnicu Vâlcea şi a fost selecţioner al ambelor reprezentative de handbal la seniori (masculin şi feminin). Tehnicianul a declarat că sportivele care l-au acuzat trebuie să aducă şi dovezi. "Am auzit ceva de genul acesta, dar, sincer, eu sunt plictisit de oameni care vor să iasă în faţă. Mi s-a mai transmis din mediul părinţilor. Trebuie să vină însă cu dovezi clare, nu cu vorbe. Aşa pot şi eu să scriu pe o hârtie ce-mi trece prin cap. Uşa mea este deschisă şi ziua, şi noaptea. Au fost momente când sportivele au venit în cameră, dar nu s-a întâmplat niciodată nimic", a spus Râşniţă.
FRH va analiza vineri acuzele de hărţuire sexuală aduse antrenorului Râşniţă
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că va analiza vineri scandalul de hărţuire sexuală de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea, în care este implicat antrenorul Lucian Râşniţă.
"Vineri, de la ora 12.00, la centrul de excelenţă de la Râmnicu Vâlcea vom organiza un consiliu de administraţie la care vor fi prezenţi toţi cei implicaţi în acest scandal. Vom face o analiză amănunţită şi mi se pare normal să vorbim cu ambele părţi implicate. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu adevărat, pentru că sunt multe neconcordanţe în scandalul acesta", a spus Gaţu.
-
Udrea: Am început mandatul cu un buchet de flori şi îl termin cu un alt buchet
Politic astăzi, 14:15
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a declarat vineri, la predarea mandatului către Cristian Petrescu, că a început mandatul cu un buchet de flori, primit de la Vasile Blaga, şi îl termină cu un alt buchet, de trandafiri albi, primit de la cel care i-a luat locul. citeşte tot
-
Dragnea: Discursul lui Ponta, o greşeală care trebuie asumată, dar nu repetată
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că discursul lui Victor Ponta de la învestirea Guvernului Ungureanu reprezintă o greşeală care trebuie asumată, dar care nu mai trebuie repetată în acest an electoral. citeşte tot





Nu exista comentarii