Lucian Sânmărtean: Este o seară neagră pentru noi

Mijlocaşul echipei Steaua Bucureşti, Lucian Sânmărtean, a declarat, miercuri seară, după ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor, că este o seară neagră pentru campioana României şi a precizat că este cel mai trist moment din cariera sa.

174 afișări
Imaginea articolului Lucian Sânmărtean: Este o seară neagră pentru noi

Lucian Sânmărtean: Este o seară neagră pentru noi (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

"Seară neagră pentru noi. Nu sunt prea multe de spus. Sunt trist că am primit gol la ultima fază. Ludogoreţ e o echipă bună, care pasează bine, care a pus multă presiune pe noi. Am ajuns să ne lăsăm dominaţi şi... Am avut câteva oportunităţi pe contraatac, dar din păcate nu am marcat. Am fost neatenţi şi asta ne-a costat pe final. Păcat, deoarece aveam meciul în mână. Este cea mai tristă seară din cariera mea", a spus Sânmărtean la DigiSport.

Adrian Popa: E numai vina noastră, suntem foarte dezamăgiţi

Fotbalistul stelist Adrian Popa a declarat că el şi colegii săi sunt foarte dezamăgiţi şi doar ei sunt vinovaţi pentru eşecul din meciul cu Ludogoreţ, având în vedere şi faptul că nu au reuşit să se impună deşi în poarta adversarilor s-a aflat un jucător de câmp, la loviturile de departajare.

"Am avut ghinion, suntem foarte dezamăgiţi. La penaltiuri cu un jucător de câmp în poarta celor de la Ludogoreţ nu am fost în stare să câştigăm, a fost numai vina noastră. Tragedie nu este, dar nu ne-am îndeplinit obiectivul care era anul trecut, campionatul şi calificarea în grupele Ligii Campionilor. Asta este, rămânem în Liga Europa", a spus Popa la Dolce Sport.

Echipa Steaua a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după executarea loviturile de departajare, scor 5-6, în poarta formaţiei bulgare Ludogoreţ Razgrad apărând fostul fundaş dinamovist Cosmin Moţi, care a parat două penaltiuri şi a înscris un gol de la 11 metri.

În urma acestei eliminări, Steaua Bucureşti va evolua în grupele Ligii Europa. În tur, Steaua s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, cu acelaşi rezultat reuşind să se impună şi bulgarii în retur, după 120 de minute.

În meciul de la Sofia, unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Wanderson, în minutul 90. Acesta a reluat din voleu, de la marginea careului mare, o minge respinsă după un corner şi a înscris imparabil.

În minutul 119, Stoianov l-a faultat în poziţie de ultim apărător pe Varela şi a primit direct cartonaşul roşu. Ludogoreţ Razgrad efectuase toate schimbările, astfel că în poarta bulgarilor a intrat fundaşul Cosmin Moţi.

Primul penalti a fost executat de Moţi, care a înscris, el apărând apoi două şuturi, ale steliştilor Pârvulescu şi Râpă.

Pentru Steaua au marcat la loviturile de departajare Keşeru, Szukala, Ad. Popa, Varela şi Prepeliţă. Pentru Ludogoreţ au înscris Moţi, Hamza, Junior Caicara, Marcelinho, Diakov şi Fabio Espinho, iar Wanderson a ratat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici