Manchester United, aproape de primul transfer din era Erik ten Hag. Vor semna cu un adolescent promiţător

Erik ten Hag este pe punctul de a face prima sa achiziţie de când a fost numit noul manager al lui Manchester United, după ce a convenit un acord de principiu pentru serviciile starului în devenire de la Stevenage, Elyh Harrison.

371 afișări
Imaginea articolului Manchester United, aproape de primul transfer din era Erik ten Hag. Vor semna cu un adolescent promiţător

Se pare că Manchester United este pe punctul de a obţine prima sa semnătură sub conducerea lui Erik ten Hag, după ce a ajuns la un acord cu Stevenage pentru puştiul minune de 16 ani Elyh Harrison.

Ten Hag a fost confirmat luna trecută ca noul şef al lui United şi urmează să îşi înceapă noul rol după ce actuala campanie din Eredivisie se va încheia în următoarele câteva săptămâni. În vârstă de 52 de ani, acesta a semnat un contract până în vara anului 2025, cu opţiune pentru încă un an, şi va avea sarcina de a redresa soarta lui United atât pe teren, cât şi în afara lui.

Se aşteaptă ca Ten Hag să revitalizeze pe United în lunile următoare, după un sezon ratat, dar afacerile de transfer ale clubului par să fi început înainte de sosirea oficială a olandezului. Potrivit unor informaţii furnizate talkSPORT, United a încheiat un acord cu Stevenage pentru a-l aduce pe Harrison pe Old Trafford.

Tânărul portar a impresionat în acest sezon în echipa sub 18 ani a formaţiei din League Two şi este considerat un jucător de perspectivă. Harrison a progresat rapid la Lamex şi a fost invitat să se antreneze cu echipa de seniori la vârsta de doar 15 ani.

United şi-a făcut un obicei în ultimii ani de a achiziţiona portarii promiţători. Ei au finalizat o afacere similară pentru fostul jucător al lui Southend Nathan Bishop - care a impresionat în acest sezon la Mansfield, rivalii lui Stevenage din Liga a doua, în ianuarie 2020.

În timp ce Harrison a fost luat ca un potenţial star pe viitor, este de aşteptat ca United să trebuiască să ia o decizie cu privire la viitorul pe termen lung al absolventului academiei Dean Henderson.

Henderson l-a înlocuit pentru scurt timp pe David de Gea în poartă la sfârşitul sezonului trecut, dar a fost lipsit de acţiune în prima echipă în acest an. United l-a împiedicat pe jucătorul de 25 de ani să părăsească clubul în ianuarie - dar se anticipează că va pleca în vară.

Potrivit The Sun, nou-promovatele Fulham şi Bournemouth şi-au exprimat interesul de a-l lua pe Henderson sub formă de împrumut pentru viitoarea campanie din Premier League. Se spune că United ar fi dispusă să ajute la finanţarea oricărei mutări temporare, contribuind cu jumătate din salariul actual al lui Henderson.

United este reticentă în a aproba un transfer definitiv al lui Henderson - care a avut doar trei apariţii în prima echipă în acest sezon - datorită performanţelor sale impresionante în în perioadele cât a evoluat împrumut la Sheffield United.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici