Maradona, înger şi demon. Deşi a avut probleme cu drogurile şi alcoolul, nu a ezitat să facă glume pe seama viciilor sale din trecut

  • Diego Maradona a murit pe 25 noiembrie 2020 la 60 de ani
  • Maradona a fost suspendat la Cupa Mondială din 1994 după meciul cu Grecia
  • Maradona a delcarat în 2007 că nu a mai consumat droguri şi alcool de peste 2 ani
28616 afișări
Imaginea articolului Maradona, înger şi demon. Deşi a avut probleme cu drogurile şi alcoolul, nu a ezitat să facă glume pe seama viciilor sale din trecut

Sursa foto: profimedia

Deşi a fost deificat de fani toată cariera, Diego Maradona nu a fost un sfânt. Problemele sale cu drogurile şi cu alcoolul sunt bine cunoscute.

El Pibe D`Oro a fost suspendat în mijlocul Campionatului Mondial din 1994 din cauză că a fost prins cu cocaină. A ratat atunci meciul cu România, iar naţionala noastră a câştigat cu 3-2.

De atunci au trecut anii peste Maradona, care a reuşit să scape de demonii din trecutul lui. Nu fără să facă şi glume pe seama viciilor sale din trecut.

 “În clinica unde am stat la dezintoxicare, era unul de-şi zicea Robinson Crusoe. Nici pe mine nu mă credeau că-s Maradona”

“Scuze, băieţi, nu dau declaraţii. Azi am mai puţine cuvinte la mine decât o telegramă”

“Mă droghez, dar nu vând cocaină. Ca traficant, fac pe mine de foame!”

“Dacă prietenii fetelor mele le vor face să plângă de 2-3 ori, vor avea un accident.”

“Am crescut într-un cartier privat. Privat de apă, lumină şi telefon”

“Nu sunt împotriva homosexualilor. Sunt bucuros că există, în felul acesta rămân mai multe femei pentru mine şi pentru bărbaţii adevăraţi”

“Golul a fost înscris puţin cu mâna lui Dumnezeu şi încă puţin cu capul lui Maradona”

”Este evident că am linie directă cu Bărbosul” (despre relaţia sa cu Dumnezeu)

”Le cer o mie de scuze englezilor, pe bune, dar aş face-o din nou de o mie şi una de ori. Le-aş fura portofelul fără să-şi dea seama, fără să clipesc”

Maradona dances drunk and ends up showing his ass by tokyvideo.com

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici