Maria Şarapova, declaraţie neaşteptată despre Simona Halep: "A fost un moment emoţionant!"

Simona Halep stârneşte admiraţia celor mai mari campioane ale tenisului, iar ultimul discurs al Mariei Şarapova este cea mai bună dovadă, scrie ProSport!

Share pe Facebook 10868 afişări

Simona Halep, vizată de o declaraţie neaşteptată a Mariei Şarapova: "A fost un moment emoţionant!"

De obicei, rusoaica este zgârcită cu complimentele la adresa rivalelor, însă de această dată a vorbit cu entuziasm despre o confruntare cu Simona.

În ciuda faptului că Maria a învins-o de 7 ori pe Simona în întreaga carieră, cel mai frumos moment care i-a rămas la suflet rusoaicei este legat de un meci împotriva româncei. Şarapova a declarat că victoria reuşită contra lui Halep în primul tur la US Open, scor 6-4, 4-6, 6-3, este cea mai frumoasă amintire pe care a trăit-o în 2017.

În cadrul unei conferinţe de presă organizată la Moscova, Maria Şarapova a declarat: "Victoria din meciul cu Simona Halep de la US Open este cea mai frumoasă amintire pe care o am din acest an. A fost un moment emoţionant! A fost dificil să revin din punct de vedere fizic, în plus a contat şi nivelul mental, iar acel moment a fost foarte important", a spus "Masha" despre victoria care a făcut-o să izbucnească în plâns.

Citeşte continuarea pe ProSport

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
simona halep ,
maria sarapova ,
declaratie ,
victorie ,
prosport ,
crestere ,
discurs ,
dovada
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS! Gest FĂRĂ PRECEDENT anunţat pe neaşteptate de Liviu Dragnea. „Este un APEL DISPERAT”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide