- Home
- Sport
- (04.07.2018, 09:45)
- Departamentul Sport - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Maria Şarapova, ELIMINATĂ de la Wimbledon după un maraton de peste trei ore / Reacţia rusoaicei
Maria Şarapova (31 de ani, 22 WTA) a fost eliminată încă din primul tur al turneului de la Wimbledon. Marţi seară, rusoaica a pierdut un meci epic, de trei ore şi 11 minute, scor 7-6, 6-7, 6-4, contra compatrioatei Vitalia Diatchenko (28 de ani, 132 WTA).
2017 afișări
Maria Şarapova, eliminată de la Wimbledon după un maraton de peste trei ore / Reacţia rusoaicei
Eliminată după cel mai lung meci de la această ediţia, de 3 ore şi 11 minute, campioana de la Wimbledon 2004 a admis, la final, că nu se află la cel mai bun nivel pe care-l poate atinge, dar a dorit să sublinieze progresul pe care l-a făcut de la revenirea în circuit, după suspendarea din cauza dopajului: "Am avut câteva şanse în acest meci. Chiar dacă nu joc cel mai bun tenis al meu, am deschis câteva uşi şi am fost la două puncte de câştigarea meciului. Dar, uneori, ajungi aproape de victorie şi nu reuşeşti să câştigi. Aşa s-a întâmplat azi. Am progresat, sunt într-o poziţie mai bună decât anul trecut pe vremea asta", a spus Şarapova, vizibil afectată de faptul că nu a reuşit să închidă un meci pe care l-a avut în mână.
TITLURILE ZILEI
-
-
ieri, 21:31
• Premierul spaniol îşi suspendă îndatoririle publice: Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc
-
ieri, 20:55
• Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara
-
ieri, 20:30
• Şeful TikTok, după promulgarea legii care ar putea interzice aplicaţia în SUA: Nu plecăm nicăieri
-
ieri, 18:49
• CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu
-
ieri, 17:53
• Atenţionare MAE: Franţa menţine controalele la frontierele interne până în 31 octombrie
-
ieri, 17:32
-
ieri, 16:29
• Proiectul Start Up Nation 2024 a fost pus în consultare publică
-
ieri, 08:00
• Eficienţa Energetică în viaţa oamenilor din perspectiva anilor 2050
-
-
ieri, 15:52
• Piedone, răspuns pentru Ciolacu: Exclus să mă retrag din această cursă
-
ieri, 15:35
-
ieri, 14:59
-
ieri, 11:55
-
• Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
-
ieri, 11:59
Citiţi mai multe informaţii pe prosport.ro
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Trebuie să investim 500 de miliarde euro în următorii 15 ani ca să ajungem la dublarea PIB-ului. În primul rând în industria de învățare. PIB-ul nu crește cu proști
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
PROSPORT.RO
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
CANCAN.RO
Experiment: un tânăr s-a transformat într-un om al străzii pentru a demonstra că poate deveni milionar într-un an. Câți bani a câștigat în 10 luni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe