Marian Cisovski, la 5 ani de la un diagnostic crunt

Marian Cisovski (39 de ani) a rămas în inimile suporterilor timişoreni prin siguranţa pe care o dădea defensivei. A fost un stâlp al apărării lui Poli în sezoanele 2008-2011.

461 afișări
Imaginea articolului Marian Cisovski, la 5 ani de la un diagnostic crunt

Marian Cisovski, la 5 ani de la un diagnostic crunt

Cu el în echipă, formaţia de pe Bega a fost la un pas să cucerească pentru prima dată în istorie titlul de campioană, în 2009 şi 2011. În cele din urmă, Timişoara a terminat pe locul secund, la câteva puncte de Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi. Ulterior, slovacul a luat drumul Cehiei. A semnat cu Viktoria Plzen, iar aceata avea să fie ultima experienţă din cariera de fotbalist. A fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică şi a fost nevoit să se retragă. A renunţat să mai lupte din teren, dar acum luptă în afara lui, pentru propria-i viaţă. Recent, într-o intervenţie la ProSport Live, Dan Alexa, fostul său coleg de la Poli şi actual antrenor al Dunării Călăraşi, a declarat că nu a mai ţinut legătura cu Cisovski, dar a avut o remarcă intersantă. A evidenţiat faptul că, după Cristi Chivu, slovacul este cel mai bun fundaş central pe care l-a avut alături.

Marian Cisovski nu a cedat la prima adiere, a preferat să apere spatele colegilor până în ultimul moment. A fost diagnosticat în urma mai multor controale, din dorinţa de a găsi problema care conduce la lipsa vitalităţii din ultima perioadă. Doctorii i-au dat o veste sfâşietoare, scleroza laterală amiotrofică. Deşi boala este identificată cu precădere la persoanele înaintate în vârstă, Cisovski s-a numărat printre puţinii oameni ce dezvoltă boala. În cazul lui a apărut la doar 34 de ani.

Dan Alexa i-a fost căpitan în perioada Poli şi nu l-a uitat. A avut cuvinte de laudă la adresa fotbalistului de 1.85 m: ”Nu am mai vorbit cu el de ceva timp. Ultima dată am avut un schimb de mesaje. Am jucat cu foarte mulţi jucători, dar Marian este cel mai bun fundaş central alături de care am jucat, după Chivu. E un băiat extraordinar. Sper ca Dumnezeu să-i dea multă sănătate, iar familia sa să aibă forţă să treacă peste acest moment” a declarat Dan Alexa la ProSport Live.

Marian Cisovski a îmbrăcat tricoul Timişoarei de 70 de ori, a marcat de 6 ori şi a oferit două pase decisive. În momentul diagnosticului, slovacul era cooptat periodic în naţionala ţării sale, pentru care a prins 15 partide.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici