Marian Drăgulescu a câştigat medalia de aur la sol la CM - VIDEO

Sportivul român Marian Drăgulescu a câştigat, sâmbătă, medalia de aur în finala de la sol, la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Londra.

50 afișări
Imaginea articolului Marian Drăgulescu a câştigat medalia de aur la sol la CM - VIDEO

Marian Drăgulescu a câştigat medalia de aur la sol la CM de la Londra (Imagine: Mediafax Foto)

Marian Drăgulescu a intrat al treilea în finală, fiind notat cu 15.700 şi ocupând locul I din acel moment.

Campion mondial în aceeaşi probă la ediţia din 2006 a Campionatelor Mondiale, gimnastul român nu a mai putut fi depăşit de concurenţi.

Podiumul a fost completat de campionul olimpic Zao Kai (15.675, China) şi de israelianul Alexander Shatilov (15.575).

Vineri, în prima finală pentru delegaţia României la CM de la Londra - individual compus feminin - Ana Porgras s-a situat pe locul şapte (56.500 puncte), iar Anamaria Tămîrjan s-a clasat pe locul nouă (55.625 puncte).

Sâmbătă vor mai intra în finale Flavius Koczi (cal cu mânere), Ana Porgras (paralele) şi George Stănescu (inele), iar duminică, Marian Drăgulescu şi Flavius Koczi (sărituri) şi Ana Porgras (bârnă şi sol).

La ultima ediţie a CM (2007), România a obţinut două medalii, ambele de argint, în finalele pe aparate, la bârnă (Steliana Nistor) şi la sărituri (Daniel Popescu).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici