Marian Drăgulescu şi-a agresat soţia

Gimnastul Marian Drăgulescu şi-a agresat soţia, duminică noaptea, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei, iar sora acesteia a chemat poliţia.

769 afișări
Imaginea articolului Marian Drăgulescu şi-a agresat soţia

Marian Drăgulescu şi-a agresat soţia (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, sora soţiei lui Marian Drăgulescu a sesizat, duminică noaptea, secţia 9 de Poliţie din Capitală, prin serviciul 112, cu privire la un caz de violenţă domestică.

Poliţiştii s-au deplasat la locuinţa în care se afla Larisa Drăgulescu şi au dus-o la spital.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a spus însă că, în urma incidentului, soţia gimnastului nu a depus plângere împotriva acestuia.

Marian Drăgulescu a afirmat, miercuri, că a agresat-o pe soţia sa, Larisa, pentru că aceasta a cheltuit pe îmbrăcăminte banii strânşi din donaţii pentru tratamentul fiicei lor, Beatrice Maria, diagnosticată cu hipoacuzie bilaterală.

"Înainte de Olimpiadă am avut problema cu fetiţa şi a trebuit să facem rost de foarte mulţi bani. Cât timp am fost la Olimpiadă a fost organizat şi un teledon pentru a strange aceşti bani şi am înţeles că printre cei care au donat bani au fost şi pensionari şi oameni amărâţi, cărora vreau să le mulţumesc foarte mult", a declarat multiplul campion european şi mondial Marian Drăgulescu, la emisiunea Happy Hour de la ProTV.

Acesta a explicat că banii donaţi au fost viraţi pe cardul soţiei, iar cel mai recent conflict cu soţia l-a avut pe această temă vineri.

"Atunci am luat cardul şi am văzut că mai sunt foarte puţini bani pe el. Ea luase cardul şi s-a dus în mall şi a cheltuit mai mult de jumătate din banii donaţi pentru ajutorul fetiţei. În acel cont aveam aproximativ 75 de milioane de lei strânşi. Şi-a cumpărat pantofi, rochii, cizme. I-am spus sâmbătă despre acest lucru, după care am plecat la o nuntă. Când m-am întors, duminică, eram foarte obosit şi intenţionam să merg să dorm. Ea a venit la mine şi a început scandalul. M-a făcut ca la uşa cortului, probabil pentru că nu am luat-o cu mine la nuntă. De la ora 9 seara până la 2 şi jumătate dimineaţa ea a ţipat la mine. Până la urmă, am ajuns la capătul răbdării şi nu am mai suportat. Eu nu sunt un om violent şi imi pare foarte rău de ceea ce am făcut. M-am speriat pentru că erau şi copiii, şi din acest motiv îmi pare foarte rău", a adăugat Marian Drăgulescu. 

În replică, soţia gimnastului a afirmat că acesta a mai bătut-o, însă ea a ales să nu spună nimănui. "Marian stă foarte mult la calculator şi vorbeşte cu foarte multe femei pe diferite chat-uri şi se uită la diferite filme pentru adulţi în acelaşi timp. Am stat şi l-am urmărit să aflu care este activitatea lui de seara până dimineaţa şi m-am convins cu proprii mei ochi de ceea ce se întâmplă. Am încercat să tac şi să nu fac scandal, până când au început să vadă şi copiii. Nu este prima dată când mă bate. Este prima dată când am spus eu. Nu este un om foarte violent care să mă bată în fiecare zi. Poate m-a bătut doar de două ori pe an, dar atunci a făcut-o rău. Eu trebuie să tac din gură pentru că el aduce banii în casă şi eu trebuie să accept orice face bărbatul", a precizat Larisa Drăgulescu, în aceeaşi emisiune.

Gimnastul a negat că ar mai fi bătut-o pe soţia sa înaintea acestui incident.

 

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici