Marius Lăcătuş: Mă aşteptam să fiu bine primit în Ghencea, le mulţumesc fanilor stelişti

Tehnicianul FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a declarat, duminică seară, că se aştepta să fie bine primit de suporteri la meciul cu Steaua, însă şi-a exprimat regretul pentru că formaţia sa a pierdut, scor 1-2, în etapa a XV-a a Ligii I.

11 afișări
Imaginea articolului Marius Lăcătuş: Mă aşteptam să fiu bine primit în Ghencea, le mulţumesc fanilor stelişti

Marius Lăcătuş: Mă aşteptam să fiu bine primit în Ghencea, le mulţumesc fanilor stelişti (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

"Îmi pare rău că am pierdut. Pe final de joc. Dar meciul a fost destul de echilibrat, Steaua a avut iniţiativa, a jucat acasă, iar dacă reuşeam să fructificăm cele două-trei ocazii la 1-0, rezultatul era altul. Sper să învăţăm din greşeli şi să remediem ce nu am făcut bine la acest joc. Momentam nu am pierdut absolut nimic, suntem în continuare în luptă pentru un loc de cupă europeană şi trebuie să ne menţinem acolo. Mă aşteptam să fiu bine primit azi şi le mulţumesc suporterilor stelişti. Am jucat atâta timp aici, iar modul în care am făcut-o a făcut să le intru la inimă", a declarat Lăcătuş.

Pentru Marius Lăcătuş, nicio echipă nu pleacă favorită când joacă în Ghencea. "Am încercat să comprimăm jocul pe cât posibil în zona centrală în a doua repriză. Trebuia să ajungem mult mai des în faţa porţii. Le-am spus jucătorilor mei să nu le dea ocazia celor de la Steaua să intre în joc. Cred că Steaua este cel mai bun adversar întâlnit până acum. Deşi nu vreau să minimalizez valoarea celorlaţi adversari. O execuţie foarte bună a ui Szekely a făcut să pierdem jocul", a adăugat Lăcătuş.

Marius Lăcătuş a suferit primul eşec după opt etape, de la preluarea formaţiei FC Vaslui, chiar în faţa echipei la care a cunoscut gloria ca jucător.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici