Massimo Pedrazzini: Băieţii au subestimat puţin adversarul. Martin Sevela: În acest meci am fost mai buni

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Massimo Pedrazzini, a declarat, miercuri seară, după calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, că jucătorii campioanei României au subestimat-o pe AS Trencin în manşa secundă a turul doi preliminar, pierdută cu scorul de 3-2.

191 afișări
Imaginea articolului Massimo Pedrazzini: Băieţii au subestimat puţin adversarul. Martin Sevela: În acest meci am fost mai buni

Massimo Pedrazzini: Băieţii au subestimat puţin adversarul. Martin Sevela: În acest meci am fost mai buni (Imagine: montaj/Mediafax Foto)

"Meciul a fost foarte greu, am pierdut cu 3-2, dar în dubla asta noi am fost cei mai buni. Nu prea ne-a ieşit jocul în prima repriză, în primele 25 de minute ne-au surprins pe benzi şi mai cred că băieţii au subestimat puţin adversarul. Nu ne aşteptam la o astfel de reacţie a adversarilor. Situaţia lui Varela o ştim, trebuie să trăim cu ea până în pauza de iarnă, iar Stanciu a simţit o durere şi nu ştim dacă va fi apt pentru meciul cu CFR Cluj. Ştim că în meciul cu Partizan este o miză extrem de importantă. Acum, înainte de dublă, şansele sunt egale. Trebuie însă să muncim şi să rezolvăm anumite lucruri care azi au mers mai puţin bine", a spus Pexdrazzini.

Martin Sevela: În acest meci am fost mai buni

Antrenorul echipei AS Trencin, Martin Sevela, a declarat, miercuri seară, după ratarea calificării în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, că formaţia sa a fost mai bună decât Steaua Bucureşti în manşa retur, pe care a şi câştigat-o, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2.

"Am fost foarte aproape de a ne califica în faza următoare. Din păcate, cred că ne lipseşte experienţa. Poate dacă aveam mai multe meciuri în cupele europene alta era situaţia acum, dar băieţii s-au dăruit toal. Un ochi plânge, altul râde. Plecăm cu o victorie de la Bucureşti, dar acest lucru nu e suficient. Dacă ar fi să facem comparaţii, în acest meci am fost mai buni. Sigur că Steaua a profitat de ocaziile ei şi a marcat, dar per total noi ne putem compara cu orice echipă europeană", a spus Sevela.

Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, deşi a fost învinsă, miercuri, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (2-0), de formaţia slovacă AS Trencin, în manşa secundă a turului doi preliminar al competiţiei.

În tur, Steaua s-a impus, în deplasare, cu scorul de 2-0.

Miercuri, golurile Stelei au fost marcate de Muniru '57 şi Tade '60 din penalti, în timp ce pentru slovaci au înscris Wesley '13, '84 şi Bero '21.

În turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Steaua Bucureşti va întâlni echipa sârbă Partizan Belgrad, care a trecut, cu scorul general de 3-0, de formaţia georgiană Dila Gori. Steaua va juca turul pe teren propriu, la 28 sau 29 iulie, returul fiind programat în Serbia, la 4 sau 5 august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici