Meciurile de tenis de la Sydney, suspendate din cauza ploii, au fost reluate

Meciurile de joi din cadrul turneului de la Sydney, printre care se număra şi semifinala feminină Simona Halep - Svetlana Kuzneţova, dar şi două întâlniri de dublu, la care participă Florin Mergea şi Raluca Olaru, suspendate din cauza ploii, au fost reluate.

5324 afișări
Imaginea articolului Meciurile de tenis de la Sydney, suspendate din cauza ploii, au fost reluate

Meciurile de tenis de la Sydney, suspendate din cauza ploii

UPDATE 07:45 - Meciurile de tenis de la Sydney, reluate 

La ora transmiterii acestei ştiri se joacă meciul din sferturi, dintre perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India - cap de serie numărul 4) şi echipa australiană Sam Groth/John Peers, care a fost întrerupt la scorul de 6-2, 4-4 pentru favoriţi. De asemenea, a reînceput partida din semifinalele de dublu feminin dintre cuplul Raluca Olaru/Iaroslava Şvedova (România/Kazahstan) şi perechea Martina Hingis/Sania Mirza (Elveţia/India - cap de serie 1), care a fost oprită la scorul de 6-2, 2-1 pentru outsideri.

Întâlnirile de simplu feminin nu au început. Partida Halep - Kuzneţova este programată pe arena centrală, după meciul de simplu masculin dintre Grigor Dimitrov şi Alexander Dolgopolov, care are loc la această oră, înregistrându-se scorul de 6-4, 1-1, pentru tenismenul bulgar.

Meciurile din cadrul turneului de la Sydney, printre care se număra şi semifinala feminină Simona Halep - Svetlana Kuzneţova, dar şi două întâlniri de dublu, la care participă Florin Mergea şi Raluca Olaru, au fost suspendate din cauza ploii.

Organizatorii speră ca partidele să fie reluate la ora locală 16.30 (07.30 la Bucureşti).

Meciul din sferturi, dintre perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India - cap de serie numărul 4) şi echipa australiană Sam Groth/John Peers a fost întrerupt la scorul de 6-2, 4-4 pentru favoriţi. Partida din semifinalele de dublu feminin dintre cuplul Raluca Olaru/Iaroslava Şvedova (România/Kazahstan) şi perechea Martina Hingis/Sania Mirza (Elveţia/India - cap de serie 1) a fost oprită la surprinzătorul scor de 6-2, 2-1 cu break pentru outsideri.

Întâlnirile de simplu feminin nu au început.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici