- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Meciurile din cupele europene nu se amână din cauza gripei A H1N1
UEFA a anunţat, vineri, printr-o circulară, că meciurile din cupele europene se vor disputa conform programului, cu condiţia ca echipele să aibă un număr suficient de jucători şi să nu existe "dispoziţii contrare" din partea autorităţilor, ca urmare a pandemiei de gripă A H1N1.
Meciurile din cupele europene nu se amână din cauza gripei A H1N1 (Imagine: Adi Pîclişan/Mediafax Foto)
"Atât timp cât o echipă va dispune de un număr suficient de jucători înscrişi pe lista competiţiei UEFA la care participă şi în absenţa unor dispoziţii contrare din partea autorităţilor publice, toate meciurile se vor disputa la datele prevăzute în regulamentele competiţiilor", se arată în circulara trimisă celor 53 de federaţii afiliate la UEFA.
Textul a fost difuzat în momentul în care în lume s-a mărit numărul persoanelor afectate de gripa A H1N1.
Potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), anunţat vineri, cel puţin 5.700 de persoane au murit din cauza gripei A H1N1 în 195 de ţări şi teritorii din întreaga lume.
Confruntată cu primele cazuri mortale, Ucraina a anunţat, vineri, luarea de măsuri drastice, unice în Europa, respectiv închiderea pentru trei săptămâni a tuturor instituţiilor de învăţământ şi interzicerea evenimentele de masă.
Echipa ucraineană Dynamo Kiev trebuie să întâlnească, miercuri, pe teren propriu, formaţia italiană Internazionale Milano, în etapa a IV-a a Ligii Campionilor.
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot
-
Ungureanu cere prefecţilor şi şefilor Consiliilor Judeţene să colaboreze pentru sprijinirea sinistraţilor
Social astăzi, 20:07
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut prefecţilor şi preşedinţilor Consiliilor Judeţene să colaboreze pentru soluţionarea problemelor determinate de căderile masive de zăpadă şi ger, inclusiv prin trimiterea în judeţele afectate a unor produse de strictă necesitate, care să ajungă la sinistraţi. citeşte tot





Nu exista comentarii