Mihaela Buzărnescu, eliminată în semifinalele probei de dublu de la Eastbourne

Mihaela Buzărnescu şi Anna-Lena Friedsam au fost eliminate, vineri, în semifinalele probei de dublu de la Eastbourne, după ce au pierdut în faţa jucătoarelor din Taiwan Hao-Ching Chan şi Latisha Chan, scor 0-6, 4-6.

176 afișări
Imaginea articolului Mihaela Buzărnescu, eliminată în semifinalele probei de dublu de la Eastbourne

Mihaela Buzărnescu, eliminată în semifinalele probei de dublu de la Eastbourne

Buzărnescu şi Friedsam au pierdut fără drept de apel primul set, în doar 24 de minute, fără a câştiga vreun game. În setul secund, jocul a fost mai echilibrat, însă diferenţa s-a făcut în ultimul game, când jucătoarele din Taiwan au făcut break şi au obţinut calificarea în finală.

În ultimul act al probei de la dublu, Hao-Ching Chan şi Latisha Chan le vor întâlni pe Kirsten Flipkens şi Bethanie Mattek-Sands, cele care le-au eliminat pe Simona Halep şi Raluca Olaru în turul precedent.

Pentru Mihaela Buzărnescu, accederea în semifinalele probei de dublu de la Eastbourne este cea mai bună performanţă din acest an. Bucureşteanca are un singur titlu cucerit la dublu, în 2018, la Strasbourg, alături de Raluca Olaru.

Mihaela Buzărnescu va evolua săptămâna viitoare la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, care se dispută în perioada 1-14 iulie. În primul tur, românca (47 WTA) o va întâlni pe americanca Jessica Pegula (74 WTA). În cazul în care se va califica în turul secund, Buzărnescu va întâlni câştigătoarea din meciul Simona Halep (7 WTA) - Aliaksandra Sasnovich (37 WTA).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici