Mihai Stoica a explicat de ce autocarul Stelei nu a oprit la Universitate după victoria cu Ajax

Managerul general al clubului de fotbal Steaua Bucureşti a oferit explicaţii pe contul său de Facebook cu privire la motivul pentru care autocarul grupării din Ghencea nu a oprit, joi noapte, pentru a sărbători alături de fani victoria împotriva echipei Ajax Amsterdam în Europa League.

465 afișări
Imaginea articolului Mihai Stoica a explicat de ce autocarul Stelei nu a oprit la Universitate după victoria cu Ajax

Mihai Stoica (Imagine: Alexandru Dobre/Mediafax Foto)

Stoica a postat pe contul său de Facebook un mesaj adresat susţinătorilor echipei de fotbal Steaua Bucureşti, intitulat "6 goluri azi-noapte, 6 idei principale", prin care a punctat motivul pentru care fotbaliştii stelişti nu au sărbătorit alături de fanii echipei. 

La ultimul punct al mesajului, notat cu 6, Mihai Stoica susţine că echipa bucureşteană a încălcat ordinul Jandarmeriei luând decizia de a merge să salute fanii care sărbătoreau victoria reuşită împotriva echipei olandeze Ajax Amsterdam în 16-imile Europa League. 

Managerul Stelei este de părere că gestul făcut de echipa din Ghencea înseamnă "RESPECT", însă, dacă autocarul în care erau transportaţi jucătorii grupării bucureştene ar fi oprit acest lucru ar fi însemnat o încălcare gravă şi flagrantă a legii. 

"Am încălcat ordinul Jandarmeriei şi am decis să mergem şi să salutăm fanii care sărbătoreau la Universitate. Asta înseamnă RESPECT. Dacă opream, ni se promiseseră măsuri punitive drastice, chiar nu puteam încălca legea atât de flagrant", a scris Mihai Stoica pe contul său de Facebook. 

Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în optimile Ligii Europa, după ce a învins, joi, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, formaţia olandeză Ajax Amsterdam, în manşa secundă a 16-imilor competiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici