Mircea Lucescu: Ne-am trezit în ultimele 20 de minute

Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat că echipa sa, Şahtior Doneţk, s-a trezit abia în ultimele 20 de minute ale partidei cu Real Madrid, care s-a disputat, miercuri, în Liga Campionilor, perioadă în care ucrainenii au înscris de trei ori după ce adversarii au condus cu 4-0.

980 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu: Ne-am trezit în ultimele 20 de minute

Mircea Lucescu: Ne-am trezit în ultimele 20 de minute (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Singurele lucruri pozitive din acest meci sunt ultimele 20 de minute. Apariţia lui Taison a dus parcă la terzirea tuturor jucătorilor de atac. Mi-a plăcut caracterul din ultimele 20 de minute: întreaga echipă s-a trezit. În general, s-a întâmplat aşa cum am spus ieri: am comis greşeli şi am marcat. Un gol foarte ridicol şi un al doilea la fel de prostesc. După acestea, Real Madrid a controlat jocul, bineînţeles, ei ştiu cum să o facă. Este păcat că uneori asemenea greşeli sunt făcute de jucători experimentaţi. Acesta a fost motivul înlocuirii lui Azevedo. Astăzi, el a contat numai în atac, din nefericire nu a ajutat deloc defensiva. Am decis să-l înlocuiesc cu Stepanenko, iar acesta s-a achitat bine de sarcini. Am adăugat încă un jucător de atac la mijloc, pe Dentinho. Normal, absenţele lui Kucer şi Srna au afectat jocul. Dacă Real Madrid poate înlocui un jucător anume, nouă ne e mult mai dificil să o facem în cazul jucătorilor experimentaţi. Noi putem trimite pe teren numai jucători fără experienţă în locul lor sau jucători cu experienţă numai în campionatul ucrainean", a declarat Lucescu.

El i-a mai criticat pe Gladki şi pe portarul Piatov, despre ultimul afirmând că a comis 11-12 erori în meciurile cu formaţii de top din Europa. "Din nefericire, Gladki nu este un jucător de contraatac. Doar dacă sunt spaţii se poate impune. Mă aşteptam să se mişte mai bine în faţă. În plus, să fii în ofsaid de patru sau cinci ori este anormal pentru un jucător ofensiv. Aşteptam mai mult de la Ferreyra, să sperăm că va reuşi să-şi demonstreze calităţile. Din nefericire, el a pierdut un an întreg şi nu ne ajută. Îl mai avem pe Eduardo, care se acomodează cu rolul de atacant central. Nici el nu este un jucător foarte rapid, deşi este mai activ în combinaţii, interacţionând cu mijlocul. Nu aş vrea să spun ce jucători m-au nemulţumit, dar sunt câţiva. Nu pot înţelege erorile lui Piatov din meciurile cu echipele de top. Dacă le numărăm, ar fi cam 11-12 greşeli numai împotriva unor formaţii de top din Europa", a precizat Lucescu.

Nici Rakiţki nu a scăpat de criticile tehnicanului român: "A jucat slab, nu ce ne aşteptam. A fost foarte nervos, le-a dat mingea adversarilor de vreo trei sau patru ori, a început apoi să gesticuleze, încercând să explice că nu are cui să dea balonul. Nu mai este un jucător tânăr, ci unul experimentat, atât la noi, cât şi la echipa naţională. Aş vrea să se comporte ca un lider, fără ieşiri isterice."

Şahtior Doneţk a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (1-0), de formaţia Real Madrid, într-un meci din etapa a cincea a Grupei A a Ligii Campionilor. Golurile învingătorilor au fost marcate de Cristiano Ronaldo '18, '70, Modrici '50 şi Carvajal '52, în timp ce gazdele au înscris de trei ori în zece minute, prin Alex Teixeira '78 din penalti, '88 şi Dentinho '83.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici