Mircea Lucescu, schimbare de situaţie în Ucraina. Ce a discutat cu fanii lui Dinamo Kiev

  • Mircea Lucescu a fost contestat vehement de ultraşii lui Dinamo Kiev, care n-au uitat că a antrenat-o pe marea rivală, Şahtior Doneţk.
  • Lucescu a ţinut să vorbească cu câţiva dintre ei pe Zoom
  • Antrenorul a fost cât pe ce să îşi da demisia, după ce a aflat că suporterii nu-l vor.
1379 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu, schimbare de situaţie în Ucraina. Ce a discutat cu fanii lui Dinamo Kiev

Mircea Lucescu, schimbare de situa'ie ]n Ucraina. Ce a discutat cu fanii lui Dinamo Kiev

Antrenorul a fost cât pe ce să îşi da demisia, după ce a aflat că suporterii nu-l vor.

Acum, ştie exact ce are de făcut pentru a-i convinge că îşi merită locul la echipă.

După ce a promovat jucători ca Pirlo, Willian sau Fernandinho, Il Luce va paria pe potenţial şi la Kiev.

„M-a surprins faptul că s-a vorbit mult despre raportul cu suporterii şi mai puţin despre ce ar trebui să facem noi. Acum ne ocupăm de soarta echipei Dinamo Kiev. Şahtior este o istorie pentru mine. O istorie extraordinară, dar este o istorie. Sentimentele, emoţiile sunt în continuare. Nu se pune problema să mă dezic în vreun fel de această perioadă. Dar eu sunt un antrenor profesionist şi ştiu să împart lucrurile. M-a atras faptul că Dinamo Kiev are în componenţa echipei jucători tineri. Foarte mulţi mi-au vorbit despre talentul lor şi de necesitatea de a creşte aceşti jucători. Asta este treaba unui antrenor: să ajute jucătorii tineri să crească.”, a spus Mircea Lucescu.

Acesta a fost convins să rămână la Dynamo Kiev după ce a vrut să demisioneze, Il Luce fiind privit ca artizanul perioadei de mare succes a rivalei Şahtior Doneţk.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
lucescu,
dinamo kiev,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici