Mircea Rednic: Matei şi Gavrilă vor pleca. La Dinamo vor mai veni alţi doi jucători

Antrenorul formaţiei FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, miercuri, că mijlocaşii Cosmin Matei şi Bogdan Gavrilă vor pleca în această iarnă şi că urmează ca până la finalul acestei săptămâni să mai sosească alţi doi jucători, un străin şi un român.

1361 afișări
Imaginea articolului Mircea Rednic: Matei şi Gavrilă vor pleca. La Dinamo vor mai veni alţi doi jucători

Mircea Rednic: Matei şi Gavrilă vor pleca. La Dinamo vor mai veni alţi doi jucători (Imagine: Laurenţiu Mich/Mediafax Foto)

"Nu îl vindem pe Bizon. El nu e netrasnferabil, dar îl vindem doar dacă obţinem suma pe care noi o vrem. Cu Matei lucrurile sunt clare. În vară am avut o discuţie cu el, i-am oferit şansa să-şi prelungească contractul, a refuzat, am acceptat să mai joace încă şase luni la noi, dar s-a stabilit că el va pleca în această iarnă. Matei va pleca în această iarnă, eu nu mă mai bazez pe Matei în acest retur. Pentru Matei avem o singură ofertă, din ceea ce ştiu eu, făcută de un prieten de-al meu. Am înţeles că şi impresarul lui face eforturi să se găsească o echipă. Şi Gavrilă o să plece unde o să se simtă bine şi o să joace. Iar Patrick Petre va semna astăzi, mai mult ca sigur. De plecat nu mai pleacă nimeni, vor mai veni doi jucători până la sfârşitul săptămânii. Un român şi un străin", a declarat Rednic.

TITLURILE ZILEI

Tehncianul urmăreşte să achiziţioneze un atacant care să facă cuplu în ofensivă cu Gnohere sau Essombe, Ciprian Marica fiind ofertat în acest sens: "Mai avem două piese cu semnul întrebării, şi în atac şi în spatele atacanţilor. Nu aş vrea să intru în subiectul Marica, eu am vorbit şi aseară cu el, e matur ştie ce vrea de la viaţă. Rămâne ca el să decidă. El mă cunoaşte, în perioada în care era la Schalke şi venea la echipa naţională se antrena cu mine la Dinamo. El e profesionist, ştie ce vrea de la viaţă şi decizia pe care o va lua noi o respectăm. Sincer să fiu, în situaţia noastră nu avem nevoie de un atacant. Avem doi atacanţi foarte buni, care au demonstrat că putem să ne bazăm pe ei. Dar Dinamo nu are un al doilea atacant, care sper însă ca până vineri să vină".

Mircea Rednic a afirmat că echipa sa se va întări în această pauză competiţională, fiind capabilă să se lupte pentru titlul de campioană. "Eu zic că ne putem bate la titlu. Dar nu numai cu Steaua, noi ne batem cu Viitorul, cu Astra, cu Pandurii, şi cu Iaşi sau Târgu Mureş. Pentru că ştiţi cum se joacă campionatul al doilea. Toată lumea are şanse la titlu. E un sistem foarte delicat, contează foarte mult începutul de campionat. Depinde cum gestionezi. E clar că nu mai ai cum să calculezi, aici nu mai există calcule, există trei puncte pe care trebuie să le câştigi. Va fi foarte interesant. Mie îmi face plăcere să joc cu Steaua. Pentru că de fiecare dată nu am pierdut. Şi Dinamo se întăreşte, pe mine m-a deranjat că s-a spus că Dinamo se dezmembrează, nu e adevărat. Au plecat jucătorii pe care nu puteam să-i folosim în continuare", a mai spus Rednic.

În ciuda bunelor relaţii pe care le are cu conducerea clubului Standard Liege, Rednic spune că nu va pleca, cel puţin până în vară, de la conducerea tehnică a FC Dinamo: "Lui Fai i-am făcut o ofertă şi ne-a refuzat. Atunci am zis să găsim o soluţie avantajoasă pentru club. Pentru că în vară riscam să-l pierdem gratis. Şi atunci a fost propus la mai multe cluburi, cei de la Standard au venit la două meciuri, le-a plăcut şi şi-au exprimat dorinţa să-l cumpere. Eu nu plec la Standard. Şi nu plec nici din vară. Contractul la mine e făcut pentru doi ani. Rămân până în vară şi mai vedem".

Rednic mai are de rezolvat problema de sănătate cu care se confruntă, la glanda tiroidă, motiv pentru care va lipsi la două meciuri de pe banca echipei Dinamo. "Nu am rezolvat problemele de sănătate, aici este o problemă. Le voi rezolva dar cred că voi pierde două meciuri. Nu voi fi pe bancă două meciuri. Nu m-am operat încă, am decis că este mai importantă această perioadă pentru mine şi pentru Dinamo", a mai spus Rednic.

Lotul echipei Dinamo şi conducerea tehnică a echipei au participat miercuri la sediul Honda Nord la lansarea în România a unui nou model al producătorului japonez.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici