Mircea Rednic: Nu s-a semnat prelungirea contractului meu, nu am avut cu cine să discut

Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Mircea Rednic, a declarat, luni seară, după remiza din meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-1, că nu şi-a prelungit contractul până în acest moment, deoarece nu a avut cu cine să discute.

173 afișări
Imaginea articolului Mircea Rednic: Nu s-a semnat prelungirea contractului meu, nu am avut cu cine să discut

Mircea Rednic: Nu s-a semnat prelungirea contractului meu, nu am avut cu cine să discut (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Singurul lucru pozitiv este că am rămas neînvinşi în deplasare. Am început bine prima repriză, ne-am creat ocazii clare, după care adversarul a câştigat mai multe dueluri la mijlocul terenului. În repriza a doua am pierdut multe mingi, ne-am grăbit să ajungem la poartă. Trebuie să fim mulţumiţi că am reuşit să egalăm, dar este un rezultat echitabil. Ne propunem să câştigăm cât mai multe puncte în acest final de sezon. Sunt probleme financiare, deoarece unii jucători şi-au luat banii, iar alţii nu. Preferam să le dea la toţi jumătate din bani. Nu s-a semnat prelungirea contractului meu, nu am avut cu cine să discut. Este o situaţie mai delicată în acest moment", a spus Rednic la Digisport.

Echipa Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate, luni, în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, în ultimul meci al etapei a XXVIII-a a Ligii I, la debutul sârbului Vanja Radinovici pe banca tehnică a gazdelor.

Gazdele au deschis scorul prin Stana, în minutul 47, oaspeţii reuşind egalarea prin autogolul lui Markovici, în minutul 90+2.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici