Nadia: Nu e nevoie de mine ca antrenoare, există tehnicieni foarte buni în România

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că este de mai mare ajutor să fie o ambasadoare a gimnasticii decât să antreneze într-o sală, precizând că sunt destui antrenori buni în gimnastia din România.

132 afișări
Imaginea articolului Nadia: Nu e nevoie de mine ca antrenoare, există tehnicieni foarte buni în România

Nadia: Nu e nevoie de mine ca antrenoare, există tehnicieni foarte buni în România (Imagine: Daniel Mihăilescu/Mediafax Foto)

Întrebată dacă ar fi tentată să revină în gimnastică în postura de antrenoare, Nadia Comăneci a precizat că nu e nevoie de acest lucru deoarece există tehnicieni foarte buni în gimnastica din România.

"Am fost antrenoare o perioadă după retragerea din gimanstică, dar nu este nevoie de mine în acestă postură. Faptul că sunt o ambasadoare a acestui sport şi că sunt prezentă la competiţiile de gimnastică şi că îmi spun punctul de vedere la ceea ce să se schimbe în codul de punctaj e de mai mare de ajutor, decât să fiu într-o sală să antrenez. Pot să-mi dau cu părerea despre anumiţi antrenori, dar eu nu antrenez nici în SUA. Nu cred că e nevoie ca eu să fiu prezentă să antrenez în România, pentru că avem antrenori destul de buni aici", a adăugat fosta gimnastă.

Ea a precizat că deşi nu mai este sportivă de performaţă nu a renunţat la a face sport: "În fiecare zi fac cel puţin 30 de minute de mişcare, ideea mea e să fac ceva scurt şi în fiecare zi de dimineaţă".

Nadia Comăneci, vicepreşedinte Special Olympics International, a fost prezentă la o conferinţă de presă organizată luni, de fundaţiile Special Olympics România (SOR) şi Motivation România (FMR) în care au fost anunţate rezultatele primei etape a campaniei de strângere de fonduri, ce va finanţa participarea sportivilor români la următoarea ediţie a Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Atena.

"În calitate de vicepreşedinte al Special Olympics International mă bucur că sunt aici pentru că e important că în România există această mişcare care este dată ca model în multe ţări din Europa. Ţin legătura cu Cristian Ispas şi îmi spune ce veşti bune au sportivii la anumite evenimente şi la strângerile de fonduri pe care le fac. Am foarte mulţi prieteni printre sportivi, între care şi Mihaela Zanfir, şi sunt nişte tineri grozavi care sunt foarte apreciaţi şi au nevoie de sprijinului nostru. Aceste fonduri vor defini sportivii români care vor participa la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Atena, la care voi fi prezentă", a explicat Nadia Comăneci.

Prezent la conferinţa de presă, directorul naţional al Special Olympics şi al fundaţiei Motivation Romania, Cristian Ispas, a anunţat că până în prezent s-au strâns 9.700 de euro dintr-un total de aproximativ 24.000 de euro care trebuie să fie strânşi până în luna mai 2011, pentru asigurarea cheltuielilor unei delegaţii a României de 48 de persoane (38 de sportivi) ce trebuie să ia parte la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Atena (25 iunie - 4 iulie 2011). La acest eveniment vor participa 7.500 de sportivi Special Olympics din peste 172 de ţări, care vor concura la 22 de discipline sportive.

Fundaţia Special Olympics din România a fost înfiinţată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mişcării sportive internaţionale Special Olympics. Special Olympics contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, încurajând comunicarea prin sport.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici