Neymar a vorbit cu cei de la PSG şi le-a transmis că Barcelona este singurul club la care vrea să meargă

Neymar a vorbit luni, 26 august, cu directorul sportiv al formaţiei PSG, Leonardo, şi i-ar fi spus că Barcelona este singurul club la care vrea să meargă. Jurnaliştii de la Marca susţin că fotbalistul brazilian nu se gândeşte să accepte propunerile venite din partea lui Real Madrid şi Juventus.

168 afișări
Imaginea articolului Neymar a vorbit cu cei de la PSG şi le-a transmis că Barcelona este singurul club la care vrea să meargă

Neymar a vorbit cu cei de la PSG şi le-a transmis că vrea să ajungă la Barcelona

În urma acestei mărturisiri, aceeaşi sursă notează că şefii grupării catalane s-au deplasat marţi dimineaţă (27 august) la Paris, acolo unde urmau să îi întâlnească pe Al-Khelaifi şi Leonardo pentru a le prezenta o nouă ofertă de transfer. Campioana Spaniei nu vrea să pătească mai mult de 170 de milioane de euro, iar în această operaţiune ar putea intra şi Dembele.

Presa din Franţa scrie şi despre un posibil schimb cu jucătorul Semedo, dar portughezul nu vrea să meargă la PSG, ci la Atletico Madrid.

Mai sunt şase zile până la finalul perioadei de transferuri din această vară, iar Barcelona face ultima încercare pentru a-l aduce pe Neymar pe Camp Nou.

Atacantul brazilian a ajuns la PSG în vara anului 2017, atunci când Barcelona a primit 222 de milioane de euro. Neymar a jucat 58 de meciuri şi a marcat 51 de goluri pentru gruparea pariziană, în toate competiţiile.

Taguri:
neymar,
barcelona,
psg

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici