Neymar intermediază transferul lui Paulinho la Barcelona

Unul dintre starurile Barcelonei, Neymar, îl vrea pe coechipierul său din naţionala Braziliei, Paulinho, coleg şi la club. Neymar speră să se realizeze un contract între clubul său şi mijlocaşul de 28 de ani care activează în prezent la Guangzhou Evergrande (China).

208 afișări
Imaginea articolului Neymar intermediază transferul lui Paulinho la Barcelona

Neymar intermediază transferul lui Paulinho la Barcelona

Noul antrenor al Barcelonei, Ernesto Valverde, se arată doritor să aducă forţe noi pe postul de mijlocaş, în primul său sezon la conducerea pe Camp Nou şi îl recunoaşte pe Paulinho ca fiind o opţiune destul de ieftină, deşi cei de la Guangzhou sunt determinaţi să-şi păstreze la echipă unul dintre jucătorii de marcă. Clubul chinez a refuzat o ofertă în valoare de 17 milioane de lire sterline de la Barcelona, la începutul lunii, iar Neymar a cerut patronilor săi să facă tot ce este posibil pentru a-l aduce pe Paulinho în Catalonia înainte ca perioada transferurilor să se încheie.

Neymar a declarat pentru reporterii din Brazilia, după un turneu în Sao Paolo, că îl doreşte alături pe colegul din naţională: "Paulinho este un prieten al meu în fotbal. Îl vreau să semneze pentru Barca, deoarece, cu un jucător ca el, care de asemenea este coleg cu mine, vom avea tot".

Paulinho se arată încântat de a se întoarce în Europa, după trei sezoane petrecute în China: "Este o oportunitate unică pentru mine de a juca la Barcelona, cea mai bună echipă din lume, înconjurat de cei mai buni jucători", a declarat acesta pentru Mundo Deportivo. "Trebuie să vorbesc cu preşedintele meu. De când am primit propunerea de la Barca, nu m-am putut opri să nu mă gândesc la asta şi aştept ca în această săptămână să se rezolve ceva".

În sezonul 2016/2017, Paulinho a jucat 24 de meciuri pentru Guangzhou Evergrande, marcând 10 goluri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici