- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Nicolae Forminte, nerăbdător să înceapă pregătirile pentru JO de la Londra
Tehnicianul lotului feminin de gimnastică al României, Nicolae Forminte, a declarat, joi, că este nerăbdător se revină la Constanţa, acolo unde elevele sale se vor reuni pentru a-şi relua antrenamentele.
"Pot să spun că aştept cu nerăbdare să mă urc în maşină şi să ajung la Constanţa. Ne vom reuni toţi acolo şi deja vom începe pregătirile pentru Londra. Ceea ce a fost la Beijing a trecut, iar de acum trebuie să privim înainte pentru că ne aşteaptă alte competiţii grele. Mai este mult până la Olimpiada din Anglia, dar noi ne vom pregăti cât mai bine şi sperăm ca în 2012 să reuşim o performanţă cel puţin la fel de bună ca şi cea din China", a afirmat Nicolae Forminte, la festivitatea de premiere a medaliaţilor olimpici, organizată de un partener al COSR.
La fel ca antrenorul lotului feminin de gimnastică, vicecampioana olimpică la scrimă, Ana Maria Brânză, a dat asigurări că va fi prezentă şi la JO de la Londra. "Bineînţeles că ne vom vedea şi la Londra. Chiar dacă mai este mult timp până atunci, eu sunt nerăbdătoare să reiau pregătirile. Dacă totul merge bine, e posibil ca Londra să nu fie ultima Olimpiadă", a declarat sportiva, care în luna noiembrie va împlini 24 de ani.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





Nu exista comentarii