- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Nicoleta Grasu a obţinut medalia de argint în proba de aruncarea discului, la CE de la Barcelona
Sportiva Nicoleta Grasu a obţinut, miercuri, medalia de argint în proba de aruncare a discului, cu o performanţă de 63.48 metri, la Campionatele Europene de atletism de la Barcelona.
Nicoleta Grasu a obţinut medalia de argint în proba de aruncarea discului, la CE de la Barcelona (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
La prima încercare în finala de 12 aruncătoare, Nicoleta Grasu a lansat discul la 63.48 metri, performanţă care a menţinut-o pe primul loc până la ultima aruncare. A doua încercare a fost mai slabă, 61.02 metri, iar a treia îmbunătăţită, dar cu puţin sub nivelul celei de la debut, 63.07 metri. Multipla medaliată a României a rămas în "fotoliul" de lider şi după prima etapă din finala de opt sportive, prima încercare măsurând 60.22 metri, a doua fiind ratată, iar ultima având 58.34 metri. Lovitura pentru atleta română a venit din partea croatei Sandra Perkovici, care a lansat chiar înaintea Nicoletei Grasu, la 64.67 metri.
Pe podium a mai urcat poloneza Joanna Wisniewska (62.37 metri).
La cei 38 de ani, Nicoleta Grasu a sperat să câştige prima medalie de aur din carieră, având în panoplie două medalii de bronz la Campionatele Europene (1998 şi 2006), respectiv una de argint (2001) şi trei de bronz (1999, 2007 şi 2009) la Campionatele Mondiale.
Sesiunea de dimineaţă a zilei de miercuri s-a încheiat cu trei calificări mai departe: Ancuţa Bobocel în finală la 3000 de metri obstacole (9:48.01 minute), Bianca Perie în finală la aruncarea ciocanului (68.67 metri), Cristian Vorovenci în semifinale la 800 de metri şi Nagy Attila în semifinale la 400 de metri garduri.
Marţi, în prima zi a CE de la Barcelona, s-a calificat în finală Marian Oprea (triplusalt), în timp ce Silviu Casandra s-a clasat pe locul 15 în finală, la 20 kilometri marş, iar Marius Ionescu pe locul 21 la 10.000 de metri.
Angela Moroşanu a obţinut calificarea în semifinale la 400 de metri garduri, iar Cătălin Cîmpeanu în aceeaşi fază, la 400 de metri.
Delegaţia României la CE de atletism, care se vor încheia în 1 august, cuprinde 33 de sportivi, 21 fete şi 12 băieţi, care au ca obiectiv cucerirea a 1-2 medalii şi 4-5 calificări în finale.
-
Codul galben de inundaţii, menţinut până miercuri dimineaţă pe râuri din 12 judeţe
Social astăzi, 16:02
Mai multe râuri din centrul, estul şi sud-estul ţării se află, în intervalul marţi, ora 16.00 - miercuri, ora 10.00, sub cod galben de inundaţii, potrivit actualizării unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). citeşte tot
-
Cinci din cele mai importante 40 centre comerciale din România generează 40% din veniturile totale
Economic astăzi, 15:57
Un număr de cinci centre comerciale dintr-un total de 40 de astfel de proprietăţi generează aproape 40% din cifra de afaceri totală, dar au împreună doar 21% din suprafaţa închiriabilă la nivel naţional, potrivit unui studiu realizat de Sonae Sierra în parteneriat cu PwC. citeşte tot





Nu exista comentarii