Nu doar starurile de film primesc Oscaruri. Simona Halep, desemnată câştigătoare pentru "Drumul istovitor până în finală" / Românca, a 18-a săptămână pe locul 1 în WTA

Nu doar starurile de film primesc Oscaruri. Jucătorii şi jucătoarele de tenis care au participat la Australian Open au primit şi ei distincţii în cadrul galei, iar printre ei se numără şi Simona Halep (26 de ani).

1563 afișări
Imaginea articolului Nu doar starurile de film primesc Oscaruri. Simona Halep, desemnată câştigătoare pentru "Drumul istovitor până în finală" / Românca, a 18-a săptămână pe locul 1 în WTA

Liderul mondial a fost premiat pentru parcursul de până în finala turneului de la Antipozi. Simona a fost desemnată câştigătoare pentru "Drumul istovitor până în finală", o trimitere la traseul foarte dificil pe care liderul mondial l-a avut până în ultimul act. Halep a ajuns până în ultimul act, pe care l-a pierdut la limită, accidentată la gleznă. Constănţeanca s-a accidentat încă din primul tur şi a mers aşa până în finala pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki.

Daneza a fost la rândul ei nominalizată la "Oscar", pentru primul Grand Slam al carierei, dar de această dată s-a recunoscut învinsă. Ucraineanca Marta Kostiuk (15 ani), pentru parcursul său până în turul 3, şi Su-Wei Hsieh, din Taiwan, care a învins-o pe Garbine Muguruza, s-au aflat de asemenea pe lista nominalizărilor.

Elveţianul Roger Federer, care a câştigat al 20-lea titlu de Grand Slam, a luat "Oscarul" pentru cea mai bună performanţă masculină şi cel mai emoţionant moment, cel în care a izbucnit în lacrimi, la finalul meciului din ultimul act cu Marin Cilic.

Simona Halep, a 18-a săptămână pe primul loc în clasamentul mondial

Simona Halep se menţine pe primul loc în clasamentul WTA, dat publicităţii luni. Sportiva în vârstă de 26 de ani a ajuns la 18 săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale.

Halep, care va reveni pe teren odată cu startul turneului de la Indian Wells, are 7.965 de puncte şi un avans de 440 de puncte faţă de daneza Caroline Wozniacki, numărul 2 mondial.

Halep şi Wozniacki vor juca direct în turul secund la Indian Wells şi vor primi câte 35 de puncte, dar li se vor scădea punctele de anul trecut. Halep va pierde doar 65 de puncte, după ce la ediţia din 2017 a ajuns până în turul al treilea, iar daneza va avea pierde 215 puncte, după ce anul trecut a fost prezentă în sferturi.

Ca să fie sigură că rămâne pe primul loc şi la finalul turneului de la Indian Wells, programat între 7 şi 18 martie, Simona Halep trebuie să ajungă până în finală. Dacă nu se va califica în finală, Halep are nevoie ca Wozniacki să nu câştige turneul pentru a rămâne lider.

A doua româncă în clasamentul de simplu este Sorana Cîrstea, pe locul 35, urmată pe poziţia imediat următoare de Irina-Camelia Begu, în timp ce Mihaela Buzărnescu se află pe 38. În top 100 se mai regăsesc Monica Niculescu şi Ana Bogdan, pe 71, respectiv 85, ambele aflate în ascensiune cu o poziţie.

Clasamentul mondial la simplu:

1 (1). Simona Halep 7.965 de puncte
2 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 7.525
3 (3). Garbine Muguruza (Spania) 6.175
4 (4). Elina Svitolina (Ucraina) 5.480
5 (5). Karolina Pliskova (Cehia) 5.080
6 (6). Jelena Ostapenko (Letonia) 4.941
7 (7). Caroline Garcia (Franţa) 4.625
8 (8). Venus Williams (SUA) 4.277
9 (9). Petra Kvitova (Cehia) 3.086
10 (10). Angelique Kerber (Germania) 3.055
..........................................................
35 (35). Sorana Cîrstea 1.385
36 (36). Irina-Camelia Begu 1.345
38 (38). Mihaela Buzărnescu 1.303
71 (72). Monica Niculescu 846
85 (86). Ana Bogdan 727
167 (167). Irina Bara 348
170 (171). Alexandra Cadanţu 335
203 (216). Jaqueline Cristian 272
222 (222). Elena-Gabriela Ruse 250
261 (258). Patricia Maria Ţig 208

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici