Petra Kvitova a câştigat turneul WTA de la Stuttgart şi o depăşeşte pe Halep în clasamentul mondial

Petra Kvitova (3 WTA) a câştigat, duminică, turneul WTA de la Stuttgart, după ce a trecut în ultimul act de Anett Kontaveit (8 WTA), scor 6-3, 7-6 (2).

1988 afișări
Imaginea articolului Petra Kvitova a câştigat turneul WTA de la Stuttgart şi o depăşeşte pe Halep în clasamentul mondial

Petra Kvitova a câştigat turneul WTA de la Stuttgart

Jucătoarea din Cehia nu a avut emoţii în primul set, un break făcând diferenţa în actul care a durat doar 31 de minute. În schimb, în setul doi, Kontaveit a replicat şi a condus cu 3-1 şi 5-4, însă nu a fost de ajuns, iar Kvitova a împins meciul în tie-break, acolo unde a mers perfect. A condus cu 6-0, şi-a permis să rateze două mingi de meci şi s-a impus după o oră şi 33 de minute.

Pentru Petra Kvitova (29 de ani) este al 27-lea titlu din carieră şi al doilea din acest an. În plus, cehoaica devine prima jucătoare din 2019 care îşi trece în cont două titluri WTA. De luni, Kvitova o va depăşi în clasamentul mondial pe Simona Halep. Românca nu a participat la turneul din Germania din cauza unor probleme medicale şi va cădea pe locul trei.

TOP 10 WTA LIVE:

1. Naomi Osaka - 6151p
2. Petra Kvitova - 6015p
3. Simona Halep - 5682p
4. Angelique Kerber - 5220p
5. Karolina Pliskova - 5111p
6. Elina Svitolina - 4921p
7. Kiki Bertens - 4765p
8. Sloane Stephens - 4386p
9. Ashleigh Barty - 4275p
10. Aryna Sabalenka - 3520p

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici