Petre Grigoraş, nemulţumit de devansarea meciului cu FC Timişoara

Antrenorul echipei Politehnica Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat marţi, agenţiei MEDIAFAX, că este deranjat de faptul că partida cu FC Timişoara, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, a fost devansată.

Petre Grigoraş, nemulţumit de devansarea meciului cu FC Timişoara (Imagine: Mediafax Foto)

"Săptămâna trecută s-a anunţat că noi vom juca sâmbătă seară la Timişoara. În aceste condiţii, eu mi-am făcut ciclul de pregătire pentru această dată şi le-am dat jucătorilor liber duminică şi am programat un singur antrenament luni. Dacă ni s-ar fi spus din timp că partida de la Timişoara va fi devansată, atunci i-aş fi chemat pe jucători la o mişcare şi duminică, iar luni aş fi facut două antrenamente. De ce nu ne-au anunţat că se devansează meciul cu Timişoara cu o zi înainte de joc?! Aşa trebuie să plecăm joi cu avionul spre Timişoara, pentru că distanţa este foarte mare şi nu putem merge cu autocarul", a spus Petre Grigoraş.

Tehnicianul ieşenilor a mai adăugat că speră ca jucătorii săi să repete la Timişoara evoluţia din meciul cu Rapid.

"Cei patru jucători pe care i-am transferat în această iarnă (n.r. - Valentin Badea, Mihai Onicaş, Andrei Ionescu şi Georgian Păun) şi care au şi jucat împotriva Rapidului s-au integrat foarte bine şi cred că nu se putea să joace mai bine decât au făcut-o. Sunt mulţumit de felul în care s-au implicat în joc şi sper că vor repeta evoluţiile din meciul cu Rapid şi la Timişoara".

Partida FC Timişoara-Politehnica Iaşi, din cadrul etapei a XIX- a a Ligii I, se va disputa, vineri, de la ora 20.30.



CITEŞTE ŞI...
comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
FOTBAL ,
GRIGORAŞ ,
DEVANSARE ,
POLI IAŞI ,
FC TIMIŞOARA ,
LIGA I ,
CAMPIONAT ,
ETAPĂ ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa