Pirlo şi Balotelli, lăsaţi în afara lotului Italiei pentru Campionatul European

Federaţia Italiană de Fotbal a anunţat, luni, printr-un mesaj postat pe site-ul oficial, lotul preliminar de 30 de jucători convocaţi de către selecţionerul Antonio Conte pentru Campionatul European din Franţa, iar nume precum Andrea Pirlo şi Mario Balotelli nu se regăsesc pe listă.

394 afișări
Imaginea articolului Pirlo şi Balotelli, lăsaţi în afara lotului Italiei pentru Campionatul European

Andrea Pirlo

La patru ani distanţă de la golul care califica naţionala Italiei în finala Campionatului European din 2012, Mario Balotelli nu a primit şansa de a evolua la un nou turneu final. După ce atacantul italian a înscris doar un gol în 20 de meciuri de Serie A pentru AC Milan, acolo unde a fost împrumutat de Liverpool, Antonio Conte nu l-a inclus pe lista provizorie pentru Euro.

De partea celaltă, mijlocaşul Andrea Pirlo, care a împlinit vârsta de 37 de ani pe 19 mai, a fost lăsat, la rândul său, în afara lotului, ca şi atacantul Sebastian Giovinco. Cei doi evoluează în prezent în campionatul american de fotbal, Major League Soccer, la New York City, respectiv FC Toronto.

Lotul preliminar convocat de Antonio Conte pentru Campionatul European:

Portari: Gianluigi Buffon (Juventus), Federico Marchetti (Lazio), Salvatore Sirigu (Paris Saint-Germain).

Fundaşi: Davide Astori (Fiorentina), Andrea Barzagli (Juventus), Leonardo Bonucci (Juventus), Giorgio Chiellini (Juventus), Angelo Ogbonna (West Ham), Daniele Rugani (Juventus), Matteo Darmian (Manchester United), Mattia De Sciglio (Milan), Davide Zappacosta (Torino).

Mijlocaşi: Marco Benassi (Torino), Giacomo Bonaventura (Milan), Daniele De Rossi (Roma), Alessandro Florenzi (Roma), Emanuele Giaccherini (Bologna), Jorginho (Napoli), Riccardo Montolivo (Milan), Thiago Motta (Paris Saint-Germain), Marco Parolo (Lazio), Stefano Sturaro (Juventus), Antonio Candreva (Lazio).

Atacanţi: Eder (Inter), Ciro Immobile (Torino), Lorenzo Insigne (Napoli), Graziano Pellè (Southampton), Simone Zaza (Juventus), Federico Bernardeschi (Fiorentina), Stephan El Shaarawy (Roma).

La Campionatul European din Franţa, Italia face parte din grupa E, alături de Belgia, Irlanda şi Suedia. După turneul final, selecţionerul Antonio Conte va părăsi "Squadra Azzurra" şi va prelua banca tehnică a echipei engleză Chelsea Londra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici