PRELIMINARIILE CM-2014: ROMÂNIA a învins ANDORRA, scor 4-0, în al doilea meci din grupa D

Echipa naţională a României a învins, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-0 (2-0), reprezentativa Andorrei, în cel de-al doilea meci susţinut în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Aceasta este prima victorie a României pe Arena Naţională, după remizele cu Franţa, Belarus şi Uruguay.

3276 afișări
Imaginea articolului PRELIMINARIILE CM-2014: ROMÂNIA a învins ANDORRA, scor 4-0, în al doilea meci din grupa D

PRELIMINARIILE CM-2014: ROMÂNIA a învins ANDORRA, scor 4-0, în al doilea meci din grupa D (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Golurile partidei au fost marcat de Torje '29, Lazăr '44, Gomes '90+1 autogol şi Maxim 90+3.

România a deschis scorul în minutul 29, când după o acţiune purtată de Tănase pe partea stângă, acesta a pasat la Costin Lazăr, care a prelungit pentru Marica, acesta i-a pasat lui Torje, care a şutat din prima de la 14 metri lateral dreapta la colţul lung.

În minutul 44, Costin Lazăr a înscris cu un şut de la 22 de metri.

În minutul 90+1, Găman a reluat spre poartă cu o lovitură de cap o centrare venită de pe partea stângă, mingea a lovit bara, însă aceasta a ricoşat din spatele portarului Gomes în poartă.

Alexandru Maxim a dus scorul la 4-0, care după o acţiune personală pe partea stângă, a şutat la colţul scurt al porţii apărate de Gomes.

Cartonaş galben: Lima '51.

Jocul a fost condus de o brigadă din Muntenegru, alcătuită din Pavle Radovanovici la centru, ajutat de Dragan Vujovici şi Veselin Radunovici, în timp ce Jovan Kaludjerovici a fost rezervă.

În calitate de Comisar FIFA a fost delegat Steen Michael Dahrup (Danemarca), iar observator de arbitri a fost Vladimir Petrov (Ucraina).

Portarul Ciprian Tătăruşanu a fost huiduit de către spectatorii prezenţi în stadion în momentul în care l-a înlocuit pe Bogdan Lobonţ. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Tănase în minutul 80, când a fost schimbat de Alexandru Maxim. De altfel, Tănase a fost huiduit de mai multe ori de toţi suporterii prezenţi la meci.

Minutul 90+4: FINAL

Minutul 90+3: Maxim marchează, după o cursă de la mijlocul terenului, la chiar primul său meci oficial pentru România.

Minutul 90+1: După mai multe încercări, România reuşeşte să majoreze diferenţa pe tabela de marcaj. Torje a executat o lovitură liberă, de pe partea stângă, iar Găman a trimis cu capul, balonul lovind mai întâi bara şi apoi, cu ajutorul lui Gomes, a intrat în poartă.

Minutul 80: Românii sunt mulţumiţi de rezultat şi nu forţează pentru a se apropia mai des de poarta adversă.

Minutul 70: Andorra s-a apropiat periculos de poarta României. O minge care îl căuta pe Pujol a fost respinsă peste poartă.

Minutul 60: România se apropie mai mult de poarta adversă. Rusescu a şutat în faţa porţii, dar acolo nu era niciun jucător român. Andorrezii au reuşit să respingă.

Minutul 54: Marica, accidentat, este schimbat de Raul Rusescu.

Minutul 51: Măţel este accidentat de căpitanul Andorrei, Lima Sola, însă jucătorul român a revenit în joc după câteva minute.

Minutul 50: Torje trimite un şut de la 9 metri, la firul ierbii, însă portarul Gomes reţine.

Minutul 46: A început repriza a doua.

Minutul 45: PAUZĂ

Minutul 44: România îşi majorează diferenţa pe tabela de marcaj. Costin Lazăr trimite un şut puternic de la aproximativ 22 de metri în colţul porţii adverse.

Minutul 38: M. Garcia reuşeşte să scoată din faţa porţii o minge care îl cauta pe Grozav.

Minutul 34: Gheorghe Grozav trimite puternic de la aproximativ 25 de metri puţin pe lângă poartă.

Minutul 29: România reuşeşte să înscrie după numeroase încercări. Mingea s-a plimbat la mai mulţi jucători români, până a ajuns la Gabriel Torje, care a trimis balonul în poartă de la aproximativ 14 metri.

Minutul 20: România joacă în jumătatea adversă încă de la începutul partidei, însă fără a pune în pericol cu adevărat  poarta apărată de Gomes.

Minutul 14: Contraatac al României pe partea stângă, Marica şutează puternic din cinci metri, mingea fiind respinsă de portar. De la margine, arbitrul indicase poziţie de ofsaid.

Minutul 9: O primă ocazie importantă pentru România. Torje centrează în 6 metri, dar Marica trece pe sub minge şi oaspeţii resping în corner.

Minutul 1: A început prima repriză.

Echipele:

România: Lobonţ (Tătăruşanu '46) - Măţel, Chiricheş, Găman, Raţ - Bourceanu, C. Lazăr - Torje, Grozav, Tănase (Al. Maxim '80) - Marica (Rusescu '54). Antrenor: Victor Piţurcă.

Andorra: Gomes - Rodrigues, E. Garcia, Lima, M. Garcia - Ayala, Vieira - Clemente (Moreno Marin '86), Pujol Lorenzo (Britos '80) - Gomes Perez (Silva Garcia '70). Antrenor: Jesus Luis Alvarez.

După fiecare gol marcat de România, la staţia de amplificare s-a pus un fragment din melodia "Ciuleandra" cântată de Maria Tănase: "Două fire, două paie, ia ciuleandra la bătaie şi înc-o dată măi băieţi".

La meci au asistat, printre alţii Gigi Becali, Florian Walter, Florin Răducioiu, Gică Popescu şi Ilie Năstase.

România va întâlni în următoarea partidă reprezentativa Turciei, meciul urmând să aibă loc la 11 octombrie la Istanbul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici