Rafael Nadal, eliminat de David Ferrer în sferturi la Monte Carlo

Liderul ATP, spaniolul Rafael Nadal, a fost învins, vineri, cu scorul de 7-6 (1), 6-4, de compatriotul său David Ferrer, locul 6 ATP,după un meci de două ore şi 13 minute, disputat în sferturile de finală ale turneului de 1.000 de puncte de la Monte Carlo.

138 afișări
Imaginea articolului Rafael Nadal, eliminat de David Ferrer în sferturi la Monte Carlo

Rafael Nadal (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Nadal, de opt ori consecutiv învingător în Principat, între 2005 şi 2012, a pierdut al şaselea meci din cele 27 de întâlniri cu prietenul său, Ferrer. Totodată, pentru actualul număr 1 mondial este doar a treia înfrângere pe zgura de la Monte Carlo. Anul trecut, Nadal a fost finalist aici, cedând trofeul în faţa sârbului Novak Djokovici.

Într-un alt meci din sferturi, elveţianul Stanislas Wawrinka, locul 3 ATP, a trecut în două seturi, 7-6 (5), 6-2, de canadianul Milos Raonic, locul 10 ATP.

TITLURILE ZILEI

În celelalte două partide, care vor avea loc tot vineri, se vor înfrunta elveţianul Roger Federer, locul 4 ATP, cu francezul Jo-Wilfried Tsonga, locul 12 ATP, şi Novak Djokovici, locul 2 ATP, cu spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, locul 38 ATP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici