Rafael Nadal s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la încheietura mâinii stângi

Rafael Nadal, clasat pe locul cinci în ierarhia ATP şi cap de serie numărul patru la turneul de la Roland Garros (Franţa), dotat cu premii totale în valoare de 32.017.500 de dolari, şi-a anunţat retragerea din competiţiei, datorita problemelor medicale, anunţă cotidianul spaniol AS.

432 afișări
Imaginea articolului Rafael Nadal s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la încheietura mâinii stângi

Rafael Nadal s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la încheietura mâinii stângi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Tenismenul de 29 de ani a acuzat dureri la încheietura mâinii stângi, după o accidentare suferită la Madrid, şi a jucat în primele două tururi cu un bandaj.

Conform mai multor surse, Nadal a făcut infiltraţii pentru a putea juca meciul disputat joi în faţa argentinianului Facundo Bagnis şi câştigat în trei seturi, scor 6-3, 6-0, 6-3. În turul 3, Nadal ar fi trebuit să-l întâlnească pe Marcel Granollers.

"Ieri am început să simt dureri din ce în ce mai mari la încheietură. Am fost de nouă ori aici şi am reuşit să mă menţin sănătos şi să câştig turneul. Dacă aş continua să joc, probabil aş face o ruptură în câteva zile. Dacă nu era vorba despre Roland Garros, nu aş fi riscat să joc nici în primele tururi", a declarat Nadal într-o conferinţă de presă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici