Reghecampf, atac la persoană la adresa lui Emil Boc: E mic atât la propriu, cât şi la figurat

Laurenţiu Reghecampf a folosit o parte din conferinţa de presă ţinută înainte de derbyul cu Dinamo pentru a-i răspunde lui Emil Boc, primarul Clujului care a reacţionat la o declaraţie anterioară dată de antrenorul de la Steaua pe tema mutării amicalului cu Spania pe Cluj Arena.

Reghecampf, atac la persoană la adresa lui Emil Boc: E mic atât la propriu, cât şi la figurat (Imagine: Razvan Lupica / Mediafax Foto)

"Referitor la comentariile făcute de domnul Emil Boc, cred că nu a înţeles mesajul meu pentru că e mic atât la propriu, cât şi la figurat. Cred că ar trebui să se uite în ograda dânsului, a lăsat o echipă de tradiţie să dispară, iar pe gazonul de la Cluj nu cred că pot să pască nici vitele. În momentul în care facem nişte declaraţii, nu le facem să jignim pe cineva, ne spunem doar părerea", a declarat Reghecampf.

Joi, la o zi după ce Reghecampf afirmase că disputarea amicalului naţionalei cu Spania la Cluj este o pată pentru România, Emil Boc a replicat, la Napoca FM: "Ar trebui să fie mândri că există un stadion precum Cluj Arena în România. Afirmaţiile lui Reghecampf sunt o pată pe obrazul său şi cred că ar trebui să se uite în propria ogradă înainte să facă alte declaraţii".

Gazonul de pe Cluj Arena a fost schimbat în cursul acestei săptămâni. Directorul bazei, Radu Raţiu, a asigurat că suprafaţa de joc va arăta impecabil la meciul cu Spania, programat pe 27 martie.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
FOTBAL ,
ROMANIA ,
STEAUA ,
emil boc ,
reghecampf ,
atac ,
cluj arena
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Cum a fost posibil aşa ceva?! Anunţul despre cântăreţul Grigore Leşe, făcut în urmă cu scurt timp. Informaţia a fost confirmată şi pe contul său de Facebook