Reuniune extraordinară a Comitetului Executiv al FIFA, la 20 octombrie

FIFA a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, că în data de 20 octombrie va avea loc la Zurich o reuniune extraordinară a Comitetului Executiv al forului.

172 afișări
Imaginea articolului Reuniune extraordinară a Comitetului Executiv al FIFA, la 20 octombrie

Reuniune extraordinară a Comitetului Executiv al FIFA, la 20 octombrie (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)

Acest anunţ vine la o zi după ce preşedintele FIFA, Joseph Blatter, vicepreşedintele Michel Platini, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al UEFA, şi secretarul general Jerome Valcke au fost suspendaţi pentru 90 de zile de Comisia de Etică a forului fotbalistic internaţional.

UEFA a anunţat încă de joi că în 15 octombrie va avea loc la Nyon o reuniune a reprezentanţilor federaţiilor afiliate forului continental.

În urmă cu două săptămâni, Ministerul de Justiţie din Elveţia a deschis o procedură penală împotriva preşedintelui FIFA, Joseph Blatter, acesta fiind acuzat de "gestiune frauduloasă" şi "abuz de încredere".

Blatter este suspectat că a efectuat o "plată neloială" de două milioane de franci elveţieni în favoarea lui Michel Platini, preşedintele UEFA, care are deocamdată calitatea de martor în acest dosar. Această plată s-a făcut în 2011, în prejudiciul FIFA, pentru servicii prestate de Platini între 1999 şi 2002.

Valcke era deja în stare de suspendare de mai mult timp, fiind bănuit de implicare într-o reţea de vânzare ilegală a biletelor la Cupa Mondială. Din 18 septembrie, directorul financiar şi secretarul adjunct al FIFA, germanul Markus Kattner, asigură interimatul după suspendarea lui Jerome Valcke.

FIFA se confruntă cu un mare scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului, pentru luare de mită şi primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 şi până în prezent, totalizând peste 150 de milioane de dolari.

În urma acestui scandal, elveţianul Joseph Blatter a anunţat, la începutul lunii iulie, că demisionează din funcţia de preşedinte al FIFA, după ce a fost reales pentru a cincea oară. Blatter a câştigat, în 29 mai, la Zurich, un al cincilea mandat la preşedinţia FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, prinţul iordanian Ali bin Al Hussein, s-a retras din cursă.

Alegerile pentru şefia FIFA vor avea loc la 26 februarie 2016, iar Michel Platini anunţase deja că intenţionează să candideze la preşedinţia forului internaţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici