Rezultat pentru Monica Niculescu, la Shenzhen. Românca s-a calificat în sferturi, după o luptă fantastică

Monica Niculescu (99 WTA) s-a calificat în sferturile turneului International de la Shenzhen, miercuri, după ce a învins-o pe Kristyna Pliskova (94 WTA), scor 6-7(2), 6-3, 6-4. Ea i s-a alăturat Soranei Cîrstea pe tabloul de 8.

2964 afișări
Imaginea articolului Rezultat pentru Monica Niculescu, la Shenzhen. Românca s-a calificat în sferturi, după o luptă fantastică

Început de an fabulos pentru Monica Niculescu. Românca s-a calificat în sferturi, la Shenzhen, după o luptă fantastică, de peste două ore

Românca a recunoscut la final de meci: "Voi face un masaj şi sper să pot alerga la fel de mult şi mâine!"

Duelul Monica Niculescu - Kristyna Pliskova, din optimile de la Shenzhen, a fost un veritabil meci de luptă. Eleva lui Călin Ciorbagiu a fost nevoită să recupereze, după ce a pierdut setul inaugural, deşi condusese cu 5-3. Pliskova s-a impus însă în final, lovind decisiv de 21 de ori în manşa întâi. Monica a ezitat şi în start de set doi, însă la 0-2 a revenit în forţă, cu serie de patru game-uri consecutive, care i-a asigurat, practic, prezenţa în decisiv.

3 greşeli neforţate a comis Monica Niculescu în setul doi

Setul trei a fost unul tensionat. Monica Niculescu a salvat mingi de break, apoi a câştigat un game doi maraton, valorificând a cincea minge de break avută. La 3-0, Monica a avut mingi de dublu break şi 4-0, apoi s-ar fi putut desprinde la 5-1. Ploaia i-a dat însă timp de gândire Pliskovei, iar aceasta a revenit, a egalat la 4 şi a transformat lupta pentru sferturi într-un sprint. Monica a gestionat bine momentul, şi-a apărat lansarea, apoi şi-a oferit mingi consecutive de break şi victorie, cu un winner pe care l-a sărbătorit cu un ţipăt triumfător. După un prim retur timid, care nu a trecut fileul, Monica Niculescu a pus capăt partidei, asigurându-şi un duel pentru semifinale cu Yafan Yang (China, 70 WTA).

Monica Niculescu va juca primul sfert de finală într-un turneu WTA după o pauză de aproape un an, ea fiind învinsă în finalul lunii ianuarie, în 2018, de Sabine Lisicki, în sferturile de la Taipei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici