România – Finlanda, scor 36-29, în preliminariile europene ale Campionatului Mondial de handbal masculin din 2017

Naţionala de handbal masculin a României a învins, duminică, la Baia Mare, reprezentativa Finlandei, cu scorul de 36-29 (19-11), în cea de-a patra partidă din grupa 2 a preliminariilor europene, contând pentru Campionatul Mondial din 2017.

1527 afișări
Imaginea articolului România – Finlanda, scor 36-29, în preliminariile europene ale Campionatului Mondial de handbal masculin din 2017

România – Finlanda, scor 36-29, în preliminariile europene ale Campionatului Mondial de handbal masculin din 2017 (Imagine: Cosmin Dan/ Mediafax Foto)

Marcatorii României au fost Ghionea 9 goluri, Csepreghi 7, Novanc 6, Mocanu 4, Sadoveac 4, Bera 2, Stavrositu 2, Toma 1, Fenici 1, iar pentru Finlanda s-a remarcat Taminnen 9 goluri.

În aceeaşi etapă, sâmbătă, Austria a învins Italia, cu 30-19, şi este liderul neînvins al grupei, cu 8 puncte.

Anterior, tricolorii au jucat cu Austria, scor 24-27, cu Italia, scor 35-22 şi tot cu Finlanda, scor 34-21, astfel că au 6 puncte în clasamentul grupei.

În grupa 2, tricolorii mai au de jucat meciurile cu Austria, în 14 ianuarie, tot la Baia Mare, şi cu Italia, la Conversano-Bari, în 16 ianuarie.

Prima clasată din fiecare din cele 6 grupe din preliminariile europene se va califica în faza play-off, în care se va lupta eliminatoriu, între 10 şi 16 iunie 2016, pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2017 (Franţa).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici