România învinsă de Italia, scor 3-1, într-un demonstrativ al gloriilor organizat în scopuri caritabile - FOTO

Echipa României a fost învinsă de Italia, luni, cu scorul de 3-1, într-un meci demonstrativ disputat în Sala Floreasca, la care au participat mai multe glorii ale fotbalului din cele două ţări, eveniment organizat în scopuri caritabile.

459 afișări
Imaginea articolului România învinsă de Italia, scor 3-1, într-un demonstrativ al gloriilor organizat în scopuri caritabile - FOTO

România învinsă de Italia, scor 3-1, într-un demonstrativ al gloriilor organizat în scopuri caritabile (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Pentru selecţionata italiană au evoluat Stefano Tacconi, Franco Baresi, Giancarlo Antognoni, Alessandro Bianchi, Ruggiero Rizzitelli, Salvatore Schillaci, Giuseppe Dossena, Pietro Vierchowod şi Roberto Galia.

Pentru România au evoluat Dumitru Moraru, Gino Iorgulescu, Ioan Andone, Tudorel Stoica, Ionel Augustin, Miodrag Belodedici, Tom Cristea, Daniel Prodan, Bogdan Stelea, Dan Petrescu, Silvian Dobre şi Ianis Hagi.

Golurile au fost marcate de Dan Petrescu pentru România şi Rizzitelli (2) şi Bianchi pentru italieni.

Au mai fost prezenţi la eveniment Adrian Mutu, Ilie Balaci, Aurel Ţicleanu, Mircea Rădulescu şi Rică Răducanu.

Meciul a fost organizat cu sprijinul Ambasadei Italiei la Bucureşti, în scopuri caritabile, încasările urmând a fi destinate copiilor defavorizaţi din două parohii ale judeţele Covasna şi Teleorman.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici