România şi Turcia se vor întâlni într-un amical care va avea loc în luna noiembrie la Craiova

După ce au ratat calificarea la Cupa Mondială din Rusia, România şi Turcia vor disputa un meci amical în luna noiembrie, la Craiova. Partida de pregătire va avea loc în perioada în care sunt programate meciurile de baraj pentru calificarea la turneul final.

525 afișări
Imaginea articolului România şi Turcia se vor întâlni într-un amical care va avea loc în luna noiembrie la Craiova

România şi Turcia se vor întâlni într-un amical care va avea loc în luna noiembrie la Craiova

Anunţul a fost făcut de Mircea Lucescu după o discuţie purtată de acesta cu şeful FRF, Răzvan Burleanu.

"Am discutat cu Răzvan Burleanu, iar pe 10 sau 14 noiembrie vom avea un amical cu România la Craiova. E un meci bun, pentru că ambele reprezentative sunt în reconstrucţie", a declarat Mircea Lucescu.

România şi Turcia s-au întâlnit ultima dată, în 2013, în preliminariile Campionatului Mondial din 2014. În întâlnirea jucată pe Arena Naţională, echipa "Semilunei" s-a impus cu 2-0.

Turcia a pierdut acacă cu Islanda (0-3) şi a remizat cu Finlanda (2-2), în ultimele două meciuri din cadrul grupei I de calificare la CM 2018 şi a ratat participarea la turneul final. Presa internaţională a speculat pe seama acestui fapt şi a scris că Lucescu ar putea fi demis, însă oficialii TFF au negat, prin intermediul unui comunicat: "Dorim să comunicăm faptul că zvonurile din presa nu reflecta realitatea şi negăm public veridicitatea acestora", se arata in comunicatul Federatiei turce.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici