România, vicecampioană europeană pe naţiuni la dans sportiv, la Cambrils, în Spania

România a devenit vicecampioană europeană pe naţiuni la dans sportiv, în urma competiţiilor organizate la Cambrils, în Spania, în perioada 24-26 martie, potrivit unui comunicat oficial remis MEDIAFAX de către Federaţia Română de Dans Sportiv.

472 afișări
Imaginea articolului România, vicecampioană europeană pe naţiuni la dans sportiv, la Cambrils, în Spania

România, vicecampioană europeană pe naţiuni la dans sportiv, la Cambrils, în Spania (Imagine: Razvan Chirita/ Arhiva Mediafax Foto)

În perioada 24-26 martie, au avut loc la Cambrils, în Spania, competiţiile organizate sub egida Federaţiei Europene de Dans Sportiv: Campionatul European de Tineret la dansurile latino-americane, Campionatul European pentru profesionişti latino, Cupa Europeană a cluburilor şi Campionatul European pe echipe naţionale.

România a devenit vicecampioană europeană pe naţiuni, fiind devansată de echipa naţională a Germaniei, dar a lăsat în urmă echipe din Spania, Franţa, Polonia, Lituania, Italia, Slovacia, Republica Cehă şi Ungaria.

În acest moment, România se află în topul mondial al dansului sportiv, ocupând poziţia a 4-a.

Echipa României a fost formată din:

Senior 1 Latino - Simon Sorin & Constantinescu Florentina

Senior 1 Standard - Nedelcu Silviu Adrian & Nedelcu Nicoleta

Adult Standard - Paolo Campigotto & Alina Petre

Adult Latin - Mihai Paraschiv & Diandra Illes

Under 21 Standard - Faliboga Raul & Radu Andra Mihaela

Under 21 Latin - Miculescu Alexandru & Păcurar Andra

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici